După trei luni, şcolile din Bihor, la fel ca cele din toată ţara, s-au redeschis, pentru lecţiile de pregătire organizate pentru elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a.
Elevii care s-au reîntors în sălile de clase spun că au fost nerăbdători să-şi revadă colegii, dar şi că au nevoie de ajutorul "faţă în faţă" al profesorilor, ca să se simtă pregătiţi pentru examenele naţionale.
"Elevii, foarte receptivi"
La Colegiul Naţional "Onisifor Ghibu", cea mai mare şcoală din Oradea, cu un număr total de aproape 1.900 elevi, au reînceput cursurile marţi dimineaţă 132 de absolvenţi de gimnaziu şi 219 de absolvenţi de liceu. "Avem clasă de-a VIII-a unde, din 33 de elevi, vin la orele de pregătire 33", a spus directorul Iulius Timar.
Regulile pe care elevii şi profesorii trebuie să le respecte sunt însă nemaivăzute. Toţi elevii au fost împărţiţi în grupe de câte 9, astfel încât în nicio sală de clasă să nu fie simultan mai mult de 10 persoane, aşa cum prevede ordinul comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.
De la poarta cea mai îndepărtată a şcolii, elevii sunt întâmpinaţi cu un mesaj de bun revenit şi o rugăminte de a respecta regulile stabilite de autorităţi. Aleea care duce spre clădirea de acces a fost marcată din 2 în 2 metri cu linii orizontale, astfel încât elevii să stea la distanţă unii faţă de alţii.
Schimb de măști
Ajunşi la uşa şcolii, elevii cu mască sunt rugaţi de cadrele medicale care fac triajul să o arunce, pentru că şcoala le oferă una nouă, să-şi dezinfecteze mâinile cu o soluţie disponibilă la un recipient cu senzor şi să-şi şteargă tălpile pe un covoraş îmbibat cu dezinfectanţi. Apoi, temperatura corporală a elevilor este măsurată, iar dacă e mai mică de 37,3, elevul merge însoţit de un profesor spre sala de clasă.
"Elevii sunt foarte receptivi la ceea ce se întâmplă, se adaptează mult mai uşor decât oamenii mari la aceste măsuri. Eu îi văd foarte responsabili", a declarat Timar.
Încurcaţi de mască
În sălile de clasă, elevii recunosc că se simt ciudat. Pe de-o parte, se bucură de revedere, pe de alta le pare rău că nu-şi pot vedea unii altora zâmbetele şi feţele în întregime, din pricina măştii. Majoritatea elevilor spun că le este greu să stea cu masca pe faţă continuu.
"Sincer, am sentimente combinate. Pe de-o parte, mă bucur să-mi văd colegii, chiar mi-am dorit de foarte mult timp să fim la şcoală şi să ne simţim apropiaţi. Dar condiţiile sunt diferite şi ne împiedică", a declarat BIHOREANULUI Cristina Hălmăgean, şefa de promoţie de la Colegiul "Onisifor Ghibu", unul dintre elevii care s-au reîntors la şcoală.
La fel ca alţi colegi ai ei, aceasta a precizat că masca îi dă mari emoţii şi pentru Bacalaureat, tinerii temându-se că, având faţa acoperită, nu vor putea să-şi controleze eficient respiraţia şi emoţiile.
Față în față
Elevii de clasa a VIII-a se plâng la rândul lor de purtatul măştii, dar spun că efortul merită. "Aveam nevoie să vin la ore de pregătire faţă în faţă cu profesorii. Materia de examen e grea şi am mari emoţii", a spus una dintre eleve.
Ceva mai relaxaţi, băieţii spun că puteau continua pregătirea şi de-acasă, deoarece lecţiile online sunt eficiente, ba chiar din toamnă ar prefera să continue şcoala de la distanţă. "Măcar nu ne mai trezim aşa devreme", a explicat un adolescent.
Pentru elevii care nu participă la lecţiile de pregătire din şcoli, profesorii transmit orele online, prin videoconferinţe, astfel încât şi cei de-acasă să facă exact aceleaşi exerciţii. Dascălii recunosc că nu le este uşor să se adapteze noilor reguli, dar sunt determinaţi să nu facă rabat de la nicio măsură impusă de autorităţi, conştienţi că totul este pentru sănătatea lor şi a elevilor.
Orele de pregătire pentru absolvenţii de gimnaziu şi de liceu vor continua până pe 12 iunie.