Deşi mulţi o doreau dusă, iarna se reîntoarce în România. Administraţia Naţională de Meteorologie a remis două avertizări de tip cod galben de precipitaţii abundente, intensificări de vânt, ninsori viscolite.

Prima avertizare e valabilă de joi, ora 12, până vineri, ora 10 dimineaţa, pentru 27 de judeţe din vestul, nordul şi centrul ţării, inclusiv Bihor. Potrivit meteorologilor, ploaia se va transforma în noaptea de joi spre vineri în lapoviţă şi ninsoare, cantităţile de precipitaţii urmând să depăşească 25 de litri pe metrul pătrat, iar în zona montată peste 50 de litri/mp.

Vântul va sufla în rafale de 55-70 km/h, la munte cu peste 80-90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.

Începând de vineri, ora 10, până seara la ora 20, codul galben se extinde în întreaga ţară. În Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Moldovei, precum şi la munte, va mai ninge slab, dar viscolit, spun meteorologii.

Totodată, specialiştii atrag atenţia că vremea se va răci sâmbătă şi duminică în întreaga ţară.