Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru ziua de vineri când, spun specialiştii, revine frigul în aproape toată ţara.

Pentru regiunile Crişana, Banat şi Oltenia, meteorologii prevestesc ploi, lapoviţă şi ninsoare. 

"Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70...80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50...60 km/h", se arată în informarea ANM.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.