Un nou val de frig se abate asupra României, începând din această noapte. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, în perioada 9-14 februarie, vor fi nopţi geroase şi se vor atinge temperaturi de până la minus 22 de grade!

"Vremea va deveni deosebit de rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în est şi sud, unde temperaturile maxime se vor menţine preponderent negative. Nopţile vor fi geroase, la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 09/10 februarie) mai ales în Moldova şi în depresiunile intramontane, apoi, local şi în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi izolat în celelalte regiuni", se arată într-o postare pe site-ul ANM.

Potrivit meteorologilor, temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei.

"În cursul zilei de joi (09 februarie) vor mai fi ninsori slabe cantitativ în Moldova, Muntenia şi Oltenia, precum şi în zonele de munte, iar vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, spulberând trecător zăpada. Pe arii restrânse în sud-est vor mai fi depuneri de polei", mai spun specialiştii.