Consiliul Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, atât luarea unor decizii privind revocarea judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica din CSM, precum şi alegerea vicepreşedintelui forului.
Potrivit Realitatea Tv, decizia a fost luată în urma solicitării judecătorului Adrian Bordea, singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte, care a cerut amânarea pentru o dată ulterioară a procedurii de alegere, invocând că procedura ar dura, iar mulţi membri ai CSM trebuie să meargă la şedinţele de bilanţ de la instanţe şi parchete.
Totodată, a fost amânată şi luarea unei decizii privind revocarea din CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Cei doi magistraţi îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM în 4 ianuarie, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM.
Alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii era primul punct pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Plenului CSM. Pe ordinea de zi erau şi cele două note ale Direcţiei Legislaţie a CSM referitoare la solicitările Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi Curţii de Apel Cluj de revocare a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.
Aşa cum presa a mai scris, un număr de 103 judecătorii din 135 au votat pentru revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a lui Cristi Vasilică Danileţ. În cadrul procedurii, 1.126 de judecători au votat pentru revocarea lui Danileţ, iar 324 au votat împotrivă sau s-au abţinut.
În şedinţa Plenului CSM s-a pus în discuţie trimiterea centralizatoarelor cu voturi ale adunărilor generale ale instanţelor la o comisie a CSM, pentru a analiza dacă s-a respectat procedura de vot, cea referitoare la opţiunile de vot şi centralizarea voturilor.
În acest sens, procurorul George Muscalu a spus că a observat că în cadrul a două judecătorii nu s-a întrunit cvorumul, deşi s-a consemnat că la acestea s-a decis revocarea. În replică, judecătorul Bogdan Mateescu, preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a spus că sunt două erori pe care şi le asumă, însă a atras atenţia că decizia unei adunări generale a judecătorilor este un act administrativ pe care nu CSM îl poate îndrepta.
Judecătorul Mateescu a arătat că se pune în discuţie legitimitatea celor doi colegi judecători a căror revocare se cere, iar mesajul este prost atât pentru sistem, cât şi pentru opinia publică.
Judecătoare Adina Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, prezentă în sală, a reiterat faptul că este vorba de un act administrativ care nu poate fi îndreptat de către CSM, iar analizarea de către o comisie a Consiliului a centralizării voturilor ar însemna discutarea pe fondul problemei, mai scrie sursa citată.
Judecătorul Adrian Bordea, reprezentantul magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii, şi-a anunţat în 5 februarie candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM, în urma şedinţei Secţiei pentru judecători a forului.
Judecătorii Cristi Danileţ şi Alina Ghica şi-au retras candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înaintea şedinţei din 23 ianuarie a Plenului CSM, în care urmau să aibă loc alegerile pentru această funcţie.