Începând de luni, 2 februarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pune în aplicare o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern marţea trecută, la propunerea ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, pentru simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, prin modificarea Codului de procedură fiscală.

Cea mai "revoluţionară" modificare, atât în beneficiul persoanelor fizice, cât şi al persoanelor juridice, este obligaţia Fiscului ca în termen de cel mult o oră de la stingerea creanţelor să ridice, automat, popririle puse pe conturile bancare.

Până în prezent, de fiecare dată când unei persoane îi erau blocate conturile, după ce îşi achita datoria la Fisc trebuia să se prezinte la bancă cu dovada că a făcut plata.

"Acesta este un prim pas cu o soluţie dezvoltată intern la Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF", a declarat săptămâna trecută ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, în legătură cu simplificarea procedurii de ridicare a popririlor bancare.