Ziua Europei a fost sărbătorită într-un mod inedit, marți, la Oradea. Protestatarii din Piața Unirii au dorit să marcheze această zi prin arborarea steagului Uniunii Europene pe una dintre cele mai cunoscute clădiri din oraș.

Potrivit Digi24 Oradea, partenerul acestui eveniment de altfel, steagul, cu o dimensiune de 7 pe 10 metri, a fost ridicat pe Palatul Vulturul Negru din centrul Oradei, în timp ce pe fundal s-a auzit imnul Uniunii Europene.

Ca de obicei, în Piața Unirii s-a strâns nucleul de 10 protestatari, care, față de zilele trecute, au lansat și 28 de baloane albastre reprezentând fiecare stat membru al Uniunii Europene.

"Steagul s-a plimbat prin mai multe orașe din România. De o săptămână e în Oradea și, pentru că avem această ocazie, am zis că sărbătorim cu steagul Ziua Europei. E vorba de a transmite un mesaj de susținere și de promovare a valorilor europene, a democrației occidentale", a declarat organizatorul evenimentului, Alin Dobai, pentru Digi 24 Oradea.

La finalul evenimentului de marți, câțiva dintre oamenii prezenți la eveniment au întins steagul în Piața Unirii din oraș.

A fost cea de-a 99-a zi în care orădenii au ieșit în stradă, manifestând, astfel, împotriva clasei politice. Cum se știe, valul protestelor a început în noaptea de 31 ianuarie, când Guvernul Grindeanu a adoptat celebra OUG 13.

Proteste cu participări masive au fost şi la Oradea, recordul fiind înregistrat pe 5 februarie, când numărul manifestanţilor s-a ridicat la aproximativ 7.000.