Tinerii luptători orădeni s-au remarcat la întrecerile turneului international de la Bucureşti, rezervate cadeţilor şi juniorilor. Astfel, elevii antrenorului Nelu Pop, sportivii secţiei de lupte de la CSS LPS Bihorul Oradea au obţinut un loc II, o clasare pe poziţia a III-a şi un loc V.

Cel mai bun rezultat dintre orădeni la acest turneu, desfăşurat în perioada 14-15 aprilie şi care a reunit la start sportivi din 21 de ţări, l-a obţinut George Tărău, în cadrul categoriei 100 kg, clasat al doilea, în timp ce Andrei Bala, la 63 kg, a ocupat locul III, iar Valentin Munteanu, la 76 kg, poziţia a V-a.

Antrenorul orădean s-a declarat mulţumit de rezultatele sportivilor săi, în special de cea a lui Andrei Bala, care "şi-a luat revanşa faţă de Naţionale, la un turneu bine cotat international".
Toţi cei trei luptători orădenii au fost convocaţi apoi la lotul national, care se pregăteşte la Bacău.

Competiţia de lupte greco-romane din Bucureşti a reunit "crema" luptelor europene, cu sportivi din ţări precum: Israel, Bulgaria, Rusia, Moldova sau Ungaria.

Următoarea competiţie pentru sportivii secţiei de lupte de la CSS LPS Bihorul va fi la Tulcea, săptămâna viitoare, întrecerile finale ale Campionatului Naţional de juniori mari.