În primele competiţii oficiale din noul an, sportivii clubului şcolar LPS Bihorul au înregistrat rezultate contradictorii. Astfel, evoluând în deplasare, la Cluj Napoca, formaţiile secţiei de baschet conduse de antrenorul Alin Cureş au obţinut o victorie şi două înfrângeri.

În cadrul Campionatului Naţional rezervat jucatorilor până în 16 ani, LPS CSS Bihorul a fost întrecută clar, cu scorul de 80-34, de formaţia Viitorul Mobitelco. La categoria de vârstă U18, baschetbaliştii orădeni şi-au luat însă revanşa, învingând cu 70-41 echipa locală Dinamic Cluj, numai că în confruntarea cu echipa clubului Viitorul Mobitelco au fost nevoiţi să se recunoscă învinşi, cu scorul de 70-76.

Nici la volei, sportivii de la CSS LPS Bihorul nu au stat mai bine la primul joc oficial din noul an, elevii profesorului Kovacs Zoltan fiind învinşi, tot în deplasare, dar la Zalău, de către echipa clubului sportiv şcolar din localitate, cu scorul de 3-0, în cadrul Campionatului Naţional de juniori II.

Sportivii secţiei de fotbal de la LPS Bihorul se pregătesc însă acum de cantonament, fiind programate, începând cu 5 februarie, trei destinaţii diferite, în funcţie de categoriile de vârstă. Astfel, juniorii C, pregătiţi de antrenorii Lucian Stance şi Vasile Puşcaş, vor pleca la Arieşeni pentru pregătiri, juniorii republicani A şi B, pregătiţi de profesorii Bulc şi Negrea, vor lua drumul Austriei, la Klagenfurt, pentru ca restul fotbaliştilor de la Clubul Sportiv Şcolar să se pregătească centralizat în această iarnă la Băile Felix. În total, vor fi 80 de sportivi angrenaţi în cantonament.