Runda cu numărul 7 a campionatului Ligii a IV-a Bihor la fotbal a programat mai multe jocuri în care s-au întâlnit formații de valori apropiate și vecine de clasament. Derby-ul etapei l-a constituit jocul de la Sântandrei, dintre echipa locală Crișul și FC Hidișelul de Sus. Partida s-a încheiat nedecis, cu scor alb, 0-0.

La Beiuș, într-o altă confruntare echilibrată, CF Bihorul din localitate și CSM Olimpia Salonta au remizat cu scorul de 1-1, ambele goluri fiind marcate în repriza secundă.

Echipa a doua a clubului FC Bihor a evoluat pe teren propriu, în compania celor de la CSO Ștei, în fața căreia a cedat cu scorul de 1-2.

Scorul etapei l-a reușit și de această dată formația Luceafărul Oradea, care s-a impus pe teren propriu, cu 7-0, în fața celor de la Viitorul Marghita, șase din cele șapte goluri fiind marcate însă de un singur jucător, atacantul C. Roșu.

În clasament, de altfel, Luceafărul Oradea este lider, cu 19 puncte, locurile II-III fiind ocupate de Bihorul Beiuș și FC Hidișel, cu câte 17 puncte, iar poziția a IV-a de Olimpia Salonta, cu 16 puncte.


Rezultatele și marcatorii etapei a VII-a din Liga a IV-a Neumann Sportart:

CF Bihorul Beius - CSM Olimpia Salonta 1-1
D. Toma 77 - Negrău 70
CF Liberty Oradea - CSU Partium Oradea 2-4
Zot 23, Cr. Costin 77 - Gozman 57, Gego 64, Kadar 73, Ienciu 87
Crişul Sântandrei - FC Hidişelul de Sus 0-0
FC Bihor II Oradea - CSO Ştei 1-2
Sîrbu 59 / B. Dumuța 3, Modan 60
FC Universitatea Oradea - Poiana Budureasa 3-0
Bocioc 18, M. Pop 67, Liștea 79
C. roșii: Pârle (min. 41) pntru cumul și Hulber (min. 58) pentru cumul, ambii de la Buduresa
Viitorul Borş - Unirea Valea lui Mihai 3-1
Tranculov 8, 27, Cătană 18 - Dumiter 61
Crişul Aleşd - Victoria Avram Iancu 0-4
M. Bene 32, 72, Chebeleu 47, 68
Luceafărul Oradea - Viitorul Marghita 7-0
C. Roșu 31, 43, 45, 60, 85, 87, Balea 70


Clasament:
1 Luceafărul Oradea 7 6 1 0 42-2 19p +7
2 CF Bihorul Beiuș 7 5 2 0 23-5 17p +5
3 FC Hidişelul de Sus 7 5 2 0 12-3 17p +8
4 CSM Olimpia Salonta 7 5 1 1 25-7 16p +7
5 CSO Ştei 7 5 1 1 21-11 16p +7
6 Crişul Sântandrei 7 4 2 1 20-7 14p +2
7 Viitorul Borş 7 4 0 3 16-11 12p 0
8 CSU Partium Oradea 7 4 0 3 20-18 12p +3
9 Viitorul Marghita 7 3 1 3 10-16 10p +1
10 Unirea Valea lui Mihai 7 3 0 4 16-14 9p 0
11 FC Bihor II Oradea 7 2 0 5 11-13 6p -6
12 FC Universitatea Oradea 7 2 0 5 10-18 6p -6
13 Victoria Avram Iancu 7 1 1 5 8-22 4p -5
14 Crişul Aleșd 7 1 0 6 6-38 3p -9
15 Poiana Budureasa 7 0 1 6 4-23 1p -8
16 CF Liberty Oradea 7 0 0 7 7-43 0p -12


Etapa viitoare (11 octombrie):

CSU Partium Oradea - CF Bihorul Beiuș
FC Hidişelul de Sus - CF Liberty Oradea
CSO Ştei - Crişul Sântandrei
Poiana Budureasa - FC Bihor II Oradea
Unirea Valea lui Mihai - FC Universitatea Oradea
Victoria Avram Iancu - Viitorul Borş
Viitorul Marghita - Crişul Aleşd
CSM Olimpia Salonta - Luceafărul Oradea