Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat, vineri, rezultatele finale ale examenului de definitivat, după soluţionarea celor 54 de contestaţii depuse de dascălii bihoreni. Din acestea, 49 au fost admise. 34 din aceste lucrări au fost notate cu punctaje mai mari, iar 15 cu punctaje mai mici.

Drept urmare, procentul de promovare din judeţ a crescut la 65%, de la 60,10%, cât era înainte de contestaţii.

Din totalul de 199 de candidaţi, 68 au medii mai mici de 8 şi, astfel, au picat concursul, iar 131 au medii de promovare. Din aceştia, 82 de candidaţi au medii cuprinse între 8-8.99, 48 între 9-9.99 şi un candidat a avut media 10.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, singura zecistă la definitivat este Lavinia Ruxandra Groza, profesoară de istorie la Liceul Ioan Bococi din Oradea.