Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat marţi rezultatele finale ale examenului de titularizare, după soluţionarea celor 254 de contestaţii. Pentru 102 candidaţi, notele sunt mai mari, iar pentru 17 dintre ei a însemnat chiar diferenţa între promovat şi picat.
"Pe tranşe de note situaţia finală are următoarea configuraţie: un număr de 5 candidaţi au obţinut nota 10. 547 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99 (48,57%), 384 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99 (34,10%), iar 190 au obţinut note sub 5 (16,87%)", a transmis IŞJ Bihor.
Cei cinci candidaţi cu nota 10 sunt profesori de istorie, religie ortodoxă, învăţători rromani, educaţie muzicală şi educaţie fizică şi sport.
Candidaţii care au luat note de la 7 în sus vor putea participa la şedinţele pentru repartizarea posturilor de titulari, 40 disponibile în Bihor, care se vor ţine miercuri. Ulterior, se vor ţine şedinţele pentru repartizarea celor 1.201 posturi de suplinitori.