Rezultatele publicate de AEP după numărarea tuturor voturilor, adică din toate cele 659 secții de votare, arată că în județul Bihor primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de candidatul UDMR, Kelemen Hunor, urmat de candidatul - surpriză Călin Georgescu.

Potrivit portalului Autorității Electorale Permanente, Kelemen Hunor (foto stânga) a strâns cele mai multe sufragii din partea bihorenilor, 43.959, însemnând un procent de 18,12%.

Performanța liderului UDMR este explicabilă prin aceea că, în vreme ce voturile electoratului român s-au „împrăștiat” între 13 candidați, electoratul maghiar a fost unul disciplinat și l-a votat masiv pe candidatul UDMR.

Locul 2 în Bihor este ocupat de candidatul independent Călin Georgescu (foto dreapta), care a reușit să adune nu mai puțin de 40.789 voturi, adică 16,81%!

Pe locul 3, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a obținut 40.761, adică 16,8%.

Pe locul 4, PNL-istul Nicolae Ciucă a strâns 36.745 voturi, reprezentând 15,15%.

USR-ista Elena Lasconi a ajuns pe locul 5, cu 30.266 (12,48%), iar George Simion de la AUR s-a clasat pe 6, cu 28.309, adică 11,67%.

Mircea Geoană a strâns 10.077 voturi, obținând doar 4,15% dintre sufragii.

Trendul se menține și la nivel național, unde, după închiderea numărătorii a 96,76%, pe locul 1 a urcat Călin Georgescu (22,27%), iar PSD-istul Marcel Ciolacu a căzut pe locul 2 (cu 20,03%), în vreme ce exit-poll-urile îl dădeau câștigător al primului tur, cu 24,6%.

USR-ista Elena Lasconi, cea despre care exit-poll-urile arătau într-o primă fază că se va bate cu Ciolacu în turul 2 al alegerilor prezidențiale, se situează pe locul 3 în țară, cu 18,31%, dar mai are încă șanse teoretice de a-l depăși pe Ciolacu și de a intra în finală cu Georgescu, cu ajutorul voturilor din străinătate.

Rezultatele parțiale arată că Georgescu este fruntaș și în afara României. După numărarea voturilor din 71,26% de secții, din totalul de 950 de secții, candidatul independent a obținut 40,65% din voturi. Pe locul doi în diaspora este Elena Lasconi, cu 28,04%, urmată de George Simion – 12,06%. Pe locul patru este Nicolae Ciucă, cu 5,42% din voturi. Candidatul PSD Marcel Ciolacu, ocupă abia locul 6, cu 3,33% din voturi.

Citiți și articolul „Rezultate finale surprinzătoare în Oradea. Iată cum au votat orădenii!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!