Spectacolul-concert "Deliruri" al Teatrului de Artă din Deva, care i-a adus în faţa spectatorilor orădeni pe Ada Milea, Vava Ştefănescu, Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr) şi Cristian Rigman a încheiat, duminică seara, cea de-a 18-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, desfăşurată în perioada 23-30 septembrie.

După ropotele de aplauze acordate celor patru actori şi o scurtă pauză, publicul a fost invitat să revină în sală pentru festivitatea de premiere a spectacolelor înscrise în concursul festivalului.

Cel care a anunţat deciziile juriului format din criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu (preşedinte), regizorul Cristian Hadji-Culea, scenograful Ştefania Cenean şi actorul Marius Zarafescu a fost chiar managerul Teatrului Regina Maria, gazda festivalului. Însă, având în vedere că multe din trupele care au jucat în cadrul festivalului plecaseră deja din Oradea, festivitatea a fost mai mult un anunţ al câştigătorilor, urmând ca premiile să le fie trimise acestora.

Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câştigat de Lia Dogaru pentru spectacolul "O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale (Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova), în timp ce cel pentru regie lui Bobi Pricop pentru "Jocuri din curtea din spate", de Edna Mazya (Teatrul ACT Bucureşti).

Juriul a decis ca premiul pentru cea mai bună actriţă se va acorda ex-aequo Ceraselei Iosifescu pentru rolurile Veta ("O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale-Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova) şi Anette Reille ("Zeul măcelului", de Jasmina Reza-Teatrul Nottara Bucureşti ) şi Ioanei Manciu pentru rolurile Dvori şi Procuroarea în spectacolul "Jocuri din curtea din spate", Teatrul ACT Bucureşti.

Şi premiul "Cel mai bun actor" al Festivalului de Teatru Scurt a fost împărţit la egalitate de doi actori. Primul anunţat a fost chiar actorul teatrului orădean, Richard Balint, care a fost apreciat de juriu pentru rolurile psihiatrului Martin Dysart din "Equus" şi Hilbert în spectacolul "În curând vine timpul", regizat de Radu Afrim. Vestea a stârnit ropote de aplauze din partea publicului, care l-a felicitat astfel pe actorul preferat.

Celălalt câştigător al acestui premiu este Alexandru Pavel, pentru rolul Tom din spectacolul "Cloaca", pus în scenă de Teatrul Naţional Târgu-Mureş. Juriul format din specialişti a decis să-i acorde un premiu special Taniei Popa pentru spectacolul "Fata din curcubeu" (Teatrul I.L. Caragiale, Bucureşti).

Supriza serii a survenit atunci când, întrebat de public care spectacol a fost ales de juriu ca fiind cel mai bun, Daniel Vulcu a anunţat că un astfel de premiu nu se acordă la această ediţie. "Nu s-a acordat acest premiu pentru că au fost atât de multe spectacole bune", s-a rezumat managerul Teatrului Regina Maria să spună.