Ca să înveţe încă din facultate cum să intervină în cazul accidentelor rutiere, studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea au simulat, marţi, un accident rutier, în centrul municipiului. Exerciţiul a avut loc în Piaţa Emanuil Gojdu din centrul municipiului.

Descarcerarea şi salvarea victimelor s-a făcut cu ajutorul salvatorilor specialişti din cadrul ISU Crişana, SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Pe lângă că au vrut să capete ei înşişi experienţă, tinerii au ţinut şi să atragă atenţia orădenilor asupra pericolului accidentelor rutiere.

"Opt români mor zilnic în accidente rutiere şi aproape 3.000 de persoane îşi pierd viaţa anual în urma accidentelor rutiere care au loc în toată ţara. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de pietoni morţi", a precizat Consuela Iencea, reprezentant ASMO.

Simularea accidentului a fost o acţiune a proiectului "Road Safety", derulat simultan în nouă centre universitare din ţară, la apelul Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România. La Oradea, proiectul a fost derulat de Asociaţia Studenţilor Medicinişti.