Zece echipe de elevi ai Liceului Don Orione din Oradea s-au înscris la prima ediţie a concursului RoboDon organizat de şcoală, unde şi-au etalat roboţii construiţi de ei, la cursurile extraşcolare coordonate de profesoarele Bianca Şimon şi Liliana Lobonţiu, informează un comunicat transmis de unitatea de învăţământ.

Concursul iniţiat de directorul Alexandru Stoica a constat într-o probă de tip "linefollower", în care roboţii trebuiau să urmărească o linie anume.

"Emoţiile au fost mari, întrucât concursul a fost integrat activităţilor asumate de proiectul Erasmus +, "Increase VET quality and attractiveness through 3D printing and robotics for a better insertion to labor market", coordonat de Liceul Don Orione. Numeroşi invitaţi din ţările partenere - Italia, Portugalia, Cipru, Lituania şi Turcia - au apreciat iniţiativa, efortul şi priceperea elevilor", a transmis Liceul Don Orione.

Partenerii Don Orione din străinătate au caracterizat concursul drept un model de bune practici în diseminarea roboticii în rândul tinerilor.

În juriul competiţiei s-au aflat specialişti de la firme locale (Petru Octavian - manager Reinert Kunststofftechnik, Cătălin Cîrja – R&D leader Nidec Oradea, Florian Ille – Technical test coordinator Nidec Oradea), iar preşedinte a fost profesorul Radu Luncan, iniţiatorul profilului de mecatronică în Liceul "Don Orione".

"Sponsorii concursului au salutat iniţiativa Liceului Don Orione, una dintre primele din ţară care organizează, în cadru educaţional, o competiţie în domeniul roboticii sub acest format. Elevii s-au bucurat de premii consistente şi de succesul ce a urmat eforturilor lor de lungă durată", a mai transmis unitatea de învăţământ.

Concursul şi celelalte activităţi din proiectul Erasmus, care au adus laolaltă profesori, elevi şi firme de profil din Oradea, au determinat dezbateri şi schimburi de idei care "se vor reflecta în colaborările şi proiectele viitoare" ale liceului, se mai arată în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!