Studenţi din opt centre universitare din România au venit la Oradea, în acest weekend, la a şaptea ediţie a concursului Robot Challenge, pentru a arăta ce roboţi ştiu să facă. În total, în competiţie s-au înscris 40 de echipe, dintre care cinci din Oradea.

"Avem mai multe probe, iar unele echipe s-au înscris chiar la toate. Au venit cu roboţi de toate felurile. La secţiunea de Freestyle am văzut un robot umanoid, făcut la Alba Iulia, am mai văzut microroboţi de 5 pe 5 centimetri, roboţi care urmăresc linii autonom şi ştiu să evite obstacole. Duminică vom vedea roboţi de sumo, care se vor lupta pe ring", a explicat coordonatorul concursului, Flaviu Birouaş.

Robotul umanoid, botezat Jenny5, este una din vedetele concursului, ba chiar şi câştigătorul probei de Freestyle. Înalt de un metru, robotul umblă, întinde "mâinile" şi chiar poate apuca o sticlă cu apă.

"Poate să meargă cu ajutorul şenilelor, poate să urmărească feţele oamenilor şi să păstreze o distanţă de 50 de centimetri faţă de ei, şi cu ajutorul braţului şi al senzorilor poate să prindă o sticlă şi să o ridice", a declarat Daniel Leah, unul dintre studenţii care au lucrat la construcţia robotului. Adus la Oradea de Daniel, alţi patru colegi (Daniela Oniţa, Alexandru Donea, Tudor Samuilă şi Raul Boldea) şi profesorul Mihai Oltean, Jenny5 a fost conceput la Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti, din cadrul Universităţii 1 decembrie 1918 din Alba Iulia, pe parcursul unui an şi jumătate, de mai mulţi studenţi ai facultăţii.

Printre roboţeii care au atras privirile sâmbătă s-a numărat şi un prototip de maşină autonomă, scara 1 la 10, care poate parcurge singur un traseu, atâta timp cât este delimitat de doi pereţi. De asemenea, juriului i s-a prezentat şi un robot care face clătite.

Robot Challenge continuă şi duminică, în holul Lotus Center, în zona Carrefour, iar orădenii sunt invitaţi să urmărească şi ei concursurile. Între orele 11 şi 17, roboţii se vor întrece la probe de sumo.