Nu puţini sunt bărbaţii care şi-au cucerit iubitele cu muzica lor şi nu puţine sunt fetele care s-au lăsat vrăjite de versurile dulci ale Holografilor, formaţie "branduită" în ultimul deceniu ca trupă de autentici "Cupidoni" ai vremurilor moderne.

Trupa va sosi din nou la Oradea, la începutul săptămânii viitoare, aşa că amatorii şi amatoarele să se pregătească de pe acum pentru o porţie sănătoasă de romantism.

Muzică pentru iubire

Una dintre cele mai longevive şi apreciate trupe româneşti vine din nou la Oradea. Înfiinţată în 1978 de o mână de studenţi, Holograf şi-a lansat primul album abia în 1983, avându-l ca solist pe Gabriel Cotabiţă. Componenţa formaţiei a suferit mai multe modificări până în '86, când vocea Holograf a devenit Dan Bittman, care anterior cântase cu Blitz, Domino şi Iris. Schimbarea a fost una norocosă, căci cu timpul Bittman nu numai că a devenit emblema trupei, ci şi idolul fanelor din întreaga ţară, date pe spate de felul în care acesta interpretează melodiile dulcege.

Pe parcursul a trei decenii, Holograf a reuşit să-şi păstreze vechi adepţi, dar şi să câştige alţii, mult mai tineri. La sutele de concerte, îndrăgostiţii cântă la unison "Ochii tăi", "Să nu-mi iei niciodată dragostea", "Undeva, departe", "Dragostea mea", "Fără ea" sau "Dincolo de nori". Şlagărul "Ţi-am dat un inel" este, de altfel, de ani buni un fel de "imn" aproape oficial al celor care se logodesc şi se îndreaptă, hotărâţi, spre căsătorie...

21 angela gheorghiu.jpgDuet cu Angela Gheorghiu

Cu piese precum "Aşa frumoasă", "Doar o viaţă nu-mi ajunge" şi "Primăvara începe cu tine", ultimele albume sunt în ton cu melodiile de dragoste consacrate anterior. După patru ani de pauză, în 2012, formaţia a lansat cel de-al 17-lea LP, intitulat "Love affair". Şi temele acestui disc sunt tot euforia şi suferinţa din dragoste. "Au fost patru ani în care am depănat amintiri, în care am văzut poveşti de viaţă", spune solistul trupei despre pauza soldată cu apariţia noului album.

Susţinut la sfârşitul lunii februarie, spectacolul de lansare al "Love affair" a umplut Sala Polivalentă din Bucureşti cu mii de fani, cărora Holografii le-au oferit şi o surpriză. Soprana Angela Gheorghiu (foto), care a cântat pe cele mai mari scene de operă ale lumii, a interpretat live, alături de Dan Bitam, "Nu mai e timp", melodia de rezistenţă de pe noul disc. De atunci, formaţia a mai lansat un single, intitulat "Cât de departe", pentru care acum pregăteşte şi un videoclip.

Show pentru orădeni

De la începuturi, Holograf a schimbat câteva formule, însă de ani buni componenţa a rămas aceeaşi: Dan Bittman (voce), Romeo Dediu (chitară), Iulian Vrabete (bas), Tino Furtună (claviaturi) şi Edi Petroşel (tobe).

Cei cinci artişti vin din nou la Oradea pe 7 mai, într-un spectacol de promovare a albumului "Love Affair", programat să aibă loc la Casa de Cultură a Sindicatelor cu începere de la ora 19. Preţul unui bilet, care se poate cumpăra de la sala de spectacol, dar şi de pe site-urile bilete.ro şi startickets.ro, este de 70 de lei. Play-listul este bazat pe noile creaţii ale formaţiei, dar publicul va putea să fredoneze alături de Holografi şi melodiile deja "oldies".