Trupa australiană de hard-rock AC/DC, care nu a mai concertat în Europa de opt ani, anunță un turneu cu concerte în mai multe țări europene. Turneul se va desfășura între 17 mai și 17 august, iar solist va fi Brian Johnson.

Turneul se numește Power Up, după albumul de studio din 2020, care a ajuns pe primul loc în circa douăzeci de țări la momentul lansării. Brian Johnson a cântat pe acest album, dar a fost înlocuit pe scenă în 2016 de Axl Rose, de la Guns N’ Roses, din cauza unor probleme de auz. Brian Johnson, în vârstă de 76 de ani, cântă acum cu echipamente auditive de ultimă generație, potrivit G4Media.ro, care citează Le Figaro. 

Cealaltă figură cheie a trupei, care va face parte din acest turneu, este chitaristul Angus Young, în vârstă de 68 de ani, care încă poartă uniforma sa retro de școală. El este omul din spatele riffurilor de pe legendarele Highway To Hell, Thunderstruck și Back in Black, arată sursa menționată.

Biletele se vor pune în vânzare din 16 februarie. Printre orașele europene care vor găzdui concerte se numără Viena, Bratislava, Londra, Paris, Dublin sau Sevilia.

De-a lungul celor 50 de ani de activitate, AC/DC a vândut peste 200 de milioane de discuri.

AC/DC a avut o istorie turbulentă. Primul cântăreț, Bon Scott, a murit în 1980, iar Malcolm Young – chitarist și cofondator al trupei în 1973 împreună cu fratele său Angus (scoțian stabilit în Australia) – a decedat în 2017.


AC/DC Power Up 2024, concertele din Europa:

May 17:  Gelsenkirchen, Germany - Veltins Arena
May 21:  Gelsenkirchen, Germany - Veltins Arena
May 25:  Reggio Emilia, Italy - RCF Arena
May 29:  Seville, Spain - La Cartuja Stadium
June 5:  Amsterdam, the Netherlands - Johan Cruyff Arena
June 9:  Munich, Germany - Olympic Stadium
June 12:  Munich, Germany - Olympic Stadium
June 16:  Dresden, German - Messe
June 23:  Vienna, Austria - Ernst Happel Stadium
June 26:  Vienna, Austria - Ernst Happel Stadium
June 29:  Zurich, Switzerland - Letzigrund Stadium
July 3:  London, England - Wembley Stadium
July 7:  London, England - Wembley Stadium
July 13:  Hockenheim, Germany - Ring
July 17:  Stuttgart, Germany - Wasen
July 21:  Bratislava, Slovakia - Old Airport
July 27:  Nuremberg, Germany - Zeppelinfeld
July 21:  Hannover, Germany - Messe
Aug. 9:  Dessel, Belgium - Festivalpark Stenehei
Aug. 13:  Paris, France - Hippodrome Paris Longchamp
Aug. 17:  Dublin, Ireland - Croke Park

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!