Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din România, a fost împuşcat în acest sfârşit de săptămână în Italia, în timp ce încerca să jefuiască un bar. Românul a fost nimerit în spate de patronul barului, un pensionar de 67 de ani, care a şi fost arestat de autorităţi.

Potrivit evz.ro, tânărul a fost găsit mort pe o stradă din Casaletto Lodigiano, localitate situată în nordul Italiei, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost împuşcat cu o armă de vânătoare. Presa italiană relatează că ucigaşul tânărului este Mario Cattaneo, care a tras cu puşca sa împoriva unui grup de trei sau patru persoane care au încercat să îi jefuiască barul. Românul a fost lovit în spate, de la mică distanţă, dar nu a murit pe loc. El a avut timp să sară un gard şi să fugă.

Poliţiştii au constatat că amprentele tânărului nu se aflau în evidenţa poliţiei. Victima a fost identificată de fratele său care a mers la morgă, împreună cu un avocat.

Evz.ro notează că avocatul atacatorului Cattaneo a declarat, iniţial, că arma s-a declanşat accidental. El a povestit că hoţii au declanşat alarma, trezindu-l pe el şi pe fiul acestuia Ginaluca, care locuiesc la etajul de deasupra barului. Potrivit avocatului, Mario Cattaneo,ar fi încărcat puşca de vânătoare pe care o avea în casă şi care o deţinea în mod legal, şi a coborât împreună cu fiul său în bar pentru a verifica motivul pentru care a fost declanşată alarma. Odată intraţi în bar, ei ar fi surprins hoţii şi ar fi avut loc o încăierare. Cattaneo a mai spus că, în încăierarea cu hoţii, unul dintre infractori ar fi tras de ţeava puştii, trăgând astfel accidental.

Versiunea a fost contrazisă însă de fiul lui Cattaneo. Hoțul a reuşit să fugă împreună cu complicii săi. De altel, trupul lui a fost găsit la circa 100 de metri de bar. Autopsia tânărului mort va fi făcută duminică.

Evz mai notează că acesta este al doilea român ucis prin împuşcare în Peninsula Italică şi al cincilea cetăţean român mort, de la începutul anului 2017.