Andreea Cristea, femeia din România care a fost rănită în atentatul de pe 22 martie, de la Londra, și-a pierdut viața, anunță Digi24.ro, citând Scotland Yard. Ea avea 31 de ani și era internată de două săptămâni în stare gravă.
La momentul atacului, Andreea Cristea se afla în Londra cu iubitul ei, în vacanță, cu ocazia zilei de naștere a românului, ocazie cu care urma să o ceară în căsătorie. Amândoi se aflau pe Podul Westminster când un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, amintește Digi 24.
Tânăra a fost lovită cu mașina de terorist și aruncată în Tamisa, de unde a fost recuperată ulterior de echipele de salvare și transportată la spital. Ea a suferit o intervenţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, iar starea ei se îmbunătățise.
Plămânii ei au început să se vindece, însă nu şi-a recăpătat cunoştinţa, anunțul decesului fiind făcut public vineri dimineață.
Atentatul din Londra este cel mai grav din ultimii 12 ani pentru Marea Britanie. Khalid Masood a intrat la întâmplare cu mașina în pietonii de pe podul Westminster, apoi a înjunghiat un polițist.
Bilanțul atacului este de patru morți și 40 de răniți în numai 82 de secunde. Atacatorul a fost în cele din urmă lichidat și el.