România a intrat în recesiune tehnică la sfârșitul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat două trimestre consecutive de scădere, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică și citate de G4Media.ro și HotNews.ro.

Conform G4Media.ro, în trimestrul IV din 2025 PIB-ul a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% față de trimestrul III. Este al doilea trimestru consecutiv de contracție, după ce în trimestrul III economia scăzuse cu 0,2% față de trimestrul II.

La rândul său, HotNews.ro notează că, „tehnic, suntem în recesiune”, chiar dacă pe ansamblul întregului an 2025 România a înregistrat o creștere economică de 0,6%.

Ce înseamnă recesiunea tehnică

Recesiunea tehnică este situația în care PIB-ul înregistrează o scădere în termeni reali timp de două trimestre consecutive față de perioadele imediat anterioare. Este „un diagnostic statistic care confirmă oficial că economia s-a oprit din creștere și a început să se contracte”, după cum arată G4Media.ro. 

Datele INS au fost revizuite pentru primele trei trimestre ale anului 2025. Conform HotNews.ro, seria ajustată sezonier a fost recalculată, iar indicii de volum au fost modificați astfel:

  • trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, a fost revizuit de la 100,1% la 99,4%;

  • trimestrul II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, de la 101,1% la 101,0%;

  • trimestrul III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, de la 99,8% la 99,9%.

Potrivit Statisticii, aceasta este a cincea recesiune tehnică din 2010 încoace, mai scrie HotNews.ro.

Efectele în economie: prudență și investiții amânate

Efectele recesiunii se propagă rapid în economie, scrie G4Media.ro, prin schimbarea comportamentului consumatorilor și al firmelor.

Pentru cetățeni, înseamnă prudență sporită, în contextul în care prețurile cresc mai repede decât salariile – indicele câștigului salarial real fiind de 94,9% în noiembrie. În aceste condiții, populația tinde să amâne achizițiile importante și să reducă cheltuielile neesențiale.

Pentru firme, recesiunea tehnică aduce „înghețarea” planurilor de viitor: comenzile noi au scăzut cu 12,6% în noiembrie, iar scumpirea creditelor determină amânarea investițiilor și stoparea angajărilor. De asemenea, creditarea în lei pentru companii a scăzut cu 6,4% în decembrie, ceea ce reduce capacitatea de relansare economică, arată G4Media.ro.

Scade încrederea mediului privat

Potrivit HotNews.ro, anunțul INS a fost anticipat de indicele CONFIDEX, care a coborât de la 51,3 la 47,2, semnalând scăderea încrederii în economia națională la nivelul mediului privat.

78% dintre manageri consideră că, în următoarele șase luni, contextul legislativ și fiscal va fi mai puțin prietenos pentru afaceri.

„Stai și îți faci socotelile exact ca un gospodar care știe că din șapte recolte vei avea trei mai puțin bune și una proastă, pentru că așa este natura. Trebuie să te pregătești, să îți formezi o educație pentru reziliență, nu ca cei care, dacă au avut un an bun, cheltuie tot ce au agonisit”, a declarat pentru studiul CONFIDEX Ion Lixandru, CEO Romtrailer, citat de HotNews.ro.

În ultimele șase luni, pentru 40% dintre managerii români situația companiei s-a înrăutățit, iar 43% indică drept principală temere scăderea vânzărilor și a comenzilor. Totodată, îngrijorările privind majorarea taxelor și impozitelor au crescut la 22%.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!