Primarul Ilie Bolojan ar vrea ca Universitatea Central Europeană, instituţie din Budapesta finanţată de George Soros care va trebuie fie să se închidă, fie să se mute, să vină la Oradea. Edilul a scris joi, pe Facebook, că, în opinia sa, Oradea ar trebui să invite CEU să se relocheze aici. 

"În condiţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeană (CEU) să nu mai poată funcţiona la Budapesta, cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Am câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru oraşul nostru şi am dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea", a scris Bolojan pe reţeaua de socializare.

Doar o idee...

Primarul nu a putut fi contactat pentru detalii suplimentare, dar purtătoarea de cuvânt al Primăriei, Anca Grama, a declarat BIHOREANULUI că postarea de pe Facebook vine după ce Bolojan a discutat această idee cu câţiva universitari orădeni.

"Nu s-a făcut deocamdată niciun demers oficial, este o idee pe care domnul primar a lansat-o, probabil să vadă şi ce părere au oamenii de specialitate. A existat o discuţie cu câţiva colegi de la Universitatea din Oradea, în care s-a discutat şi posibilitatea ca Primăria Oradea să facă un demers oficial, dar până acum nu s-a luat o decizie", a declarat Grama.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că Bolojan a identificat şi câteva variante de clădiri în care CEU s-ar putea muta, dar n-a dorit să le facă încă publice.

Falcă, mai pe fază

După cum se ştie, existenţa Universităţii Central Europene de la Budapesta, înfiinţată de George Soros în 1991 şi care a pregătit generaţii întregi de est-europeni, este incertă, după ce Parlamentul ungar a decis că nu vor mai fi recunoscute diplomele absolvenţilor instituţiilor de învăţământ străine care nu au corespondent şi în ţările de origine.

Noua lege a determinat un val de proteste în Budapesta, studenţi şi profesori fiind convinşi că parlamentarii au luat această decizie expres pentru a desfiinţa CEU.

Primarul Ilie Bolojan nu este singurul care s-a gândit să invite reprezentanţii universităţii să se relocheze. Omologul său de la Arad, Gheorghe Falcă, a fost chiar mai harnic. Joi, acesta a anunţat public că a trimis rectorului Universităţii Central Europene o scrisoare de solidaritate şi o ofertă pentru relocarea acesteia la Arad, unde Primăria ar pune la dispoziţie două clădiri cu un total de peste 6.000 de metri pătraţi pentru procesul educativ, cazarea studenţilor şi servirea meselor.