România se confruntă în această perioadă cu un val masiv de îmbolnăviri şi decese pe fondul infecţiilor cu SARS-CoV-2, iar acest lucru este cauzat şi de faptul că un procent prea mic din populaţie este vaccinată împotriva acestui virus. 

Cele mai recente date publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), actualizate pe 15 octombrie, arată că România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi, de fapt, în zona economică europeană (European Economic Area, care cuprinde, în plus, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).

Concret, în România, un procent de doar 36,3% din populaţia adultă a primit măcar o doză de vaccin anti-Covid, procentul "full vaccination", adică al vaccinării cu schema completă, fiind de 34,8%.

Mai jos în clasament este doar Bulgaria, ţară în care procentul vaccinării cu măcar o doză este de doar 24,8%, iar cel cu ambele doze de 23,7%. 

Cele două ţări sunt cu mult în urma celorlalte din UE. În Portugalia procentul vaccinării anti-Covid a persoanelor adulte, cu cel puţin o doză, este de 98,2%, în Irlanda de 93%, în Islanda de 92%, în Malta de 91,7%, în Norvegia 91,6%, iar în Spania 90,7%. 

Peste 80% din populaţia adultă este vaccinată cu măcar o doză în ţările: Danemarca, Franţa, Ţările de Jos, Belgia, Finlanda, Italia, Suedia, Germania, Cipru. 

În ceea ce priveşte vaccinarea cu schema completă, prima ţară în top este Irlanda (91,8%), urmată de Malta (91,1%), Islanda (91%) şi Portugalia (90,6%). 

Ţară vecină a României, Ungaria, are procente mari în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei. Concret, conform datelor ECDC, 69,1% din populaţia adultă a primit măcar prima doză de ser anti-Covid, iar 66,7% este vaccinată cu ambele doze. 

Tabelul întocmit de ECDC cu procentele de vaccinare cu cel puţin o doză a populaţiei adulte din zona EU/EEA:

Tabelul întocmit de ECDC cu procentele de vaccinare cu ambele doze a populaţiei adulte din zona EU/EEA: