În contextul în care în ţara noastră se petrec numeroase accidente rutiere soldate cu consecinţe tragice, guvernanţii noştri încearcă să îi determine pe conducătorii auto să fie mai atenţi în trafic, pentru a reuşi să evite astfel de evenimente nedorite printr-o atenţie sporită şi o conduită cu caracter preventiv.

Un pas important s-a făcut printr-o lege recent adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de cameră decizională şi promulgată de preşedintele României, lege ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii nr. 22/2020, prin conducere auto defensivă se înţelege pregătirea specială a conducătorilor auto în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Legea prevede că toţi conducătorii auto pot urma un curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă.

În aplicarea acestui text de lege, se arată că normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor în domeniul conducerii auto defensive, normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor specializaţi, precum şi procedura de examinare şi formare în domeniul conducerii auto defensive se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, acest ordin urmând a fi emis în perioada următoare, respectiv în următoarele 6 luni.

Evidenţa conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive se ţine de către Poliţia Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care evaluează anual eficienţa acestor cursuri, în raport cu gradul de implicare a absolvenţilor în accidente de circulaţie.

Pentru a stimula şoferii să parcurgă astfel de cursuri, legea le acordă acestora facilităţi fiscale, în sensul în care cheltuielile efectuate în acest sens sunt deductibile fiscal atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru angajatorii acestora, în cazul şoferilor profesionişti.

În fine, legea prevede că toţi conducătorii auto profesionişti care pot utiliza semnale sonore sau vizuale (poliţie, ambulanţă, pompieri, penitenciar etc..) sunt obligaţi să efectueze acest curs în termen de maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a ordinului de ministru prin care se vor reglementa concret condiţiile în care acesta va fi efectuat.

Nu ne rămâne decât să sperăm că actul normativ va produce efecte vizibile în circulaţia pe drumurile publice, ducând la scăderea numărului accidentelor rutiere.