Vremea extremă cauzează probleme autorităţilor din toată ţara. Din cauza viscolului, circulaţia a fost întreruptă pe toate cele trei autostrăzi, precum şi pe 16 drumuri naţionale, iar meteorologii spun că este posibil să se instituie Codul Roşu, ceea ce ar fi o premieră pentru România.

Potrivit unei avertizări ale Administraţiei Naţinale de Meteorologie, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară, la ora 22, judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.

Codul portocaliu de ninsoare s-ar putea prelungi şi luni, cu posibilitate de transformare în Cod roşu, au precizat reprezentanţii ANM, în cadrul şedinţei Comandamentului de iarnă. Directorul ANM, Ion Sandu, a cerut, vineri, populaţiei să îşi amâne deplasările începând de vineri noapte şi până duminică după amiază, din cauza vremii nefavorabile.

"Dacă nu e nevoie urgentă să se plece la drum, să se amâne deplasările din această noapte până duminică după-masă", a afirmat Sandu.

Potrivit presei centrale, sute de oameni sunt blocaţi sâmbătă seară în nămeţi. Localnicii din mai multe comune au rămas fără energie electrică din cauza vântului, pe mai multe drumuri naţionale şi autostrăzi au fost accidente în lanţ, iar autorităţile întăresc apelul la adresa şoferilor să iasă din casă numai dacă este neapărat nevoie. Chiar şi atunci, este obligatoriu să-şi echipeze maşinile pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare - dezaburire funcţional etc.) şi să se intereseze cu privire la starea traseului parcurs şi la situaţia meteorologică prognozată.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, circulaţia a fost închisă pe toată lungimea A1 Bucureşti - Piteşti şi A3 Bucureşti - Ploieşti, iar pe A2 (Bucureşti - Constanţa), între Bucureşti şi Feteşti, iar zeci de şoferi sunt blocaţi pe autostrăzi.

Totodată, circulaţia a fost întreruptă pe DN 1B (Mizil - Buzău), DN 1D (Albeşti - Urziceni), DN 2 (Afumaţi - Focsani), DN 21 (Călăraşi - Slobozia), DN 22 (Râmnicu Sărat - Brăila), DN 23B (Măicăneşti - Ciorăşti), DN 24D (Vârlezi - intersecţie cu DN 26, judeţul Galaţi), DN 2B (Buzău - Rosetti), DN 2C (Costeşti - Padina), DN 2N (Bogza - Căiata - Dumbrăveni), DN 3 (Fundulea - Călăraşi), DN 31 (Călăraşi - Olteniţa), DN 4 (Centura Bucureşti - Olteniţa), DN 5 (Centura Bucureşti - Giurgiu), DN 67C (Novaci - Rânca) şi DN 7 (Piteşti- Râmnicu Vâlcea).

În mai multe locuri din ţară, angajaţi ai inspectoratelor pentru situaţiile de urgenţă, jandarmi şi militari acţionează pentru deszăpezire şi pentru deblocarea maşinilor prinse în trafic.

Pe de altă parte, 19 trenuri pe rutele Bucureşti Nord - Constanţa, Buzău - Făureni - Ţăndărei, Bucureşti - Urziceni, Ploieşti - Urziceni, Bucureşti - Piteşti - Craiova şi Bucureşti - Râmnicu Vâlcea, au fost anulate, pasagerii fiind redirecţionaţi către alte trenuri care au aceleaşi destinaţii, a anunţat CFR Călători.

La fel, mai multe curse aeriene au fost anulate, inclusiv o cursă de la Iaşi spre Bucureşti care urma să îl ducă în Capitală pe preşedintele PNL, Crin Antonescu.