"O ţară care se împrumută ca să plătească salariile şi pensiile este o ţară de mâna a doua", spunea Traian Băsescu, cu puţin timp în urmă, la postul public de televiziune. Mai mult, şeful statului avertiza că România va trebui să se împrumute în continuare pentru acoperirea deficitului de pensii. Potrivit jurnaliştilor de la Gândul, statul român împrumută 2 milioane de euro, în fiecare oră, pentru a-şi "onora" obligaţiile băneşti.

De la începutul acestui an până acum, România a împrumutat, de la bănci, FMI sau de la Comisia Europeană, 11 miliarde de euro, adică aproape 50 de milioane de euro pe zi, respectiv două milioane de euro în fiecare oră, din zi şi din noapte.

Suma include atât împrumuturile luate de stat de la bănci sau de la FMI şi CE, cât şi tranşele din acordul cu Fondul care au ajuns în vistieria Băncii Naţionale.

Andreea Vass, consiliera economică a premierului Emil Boc, susţine că este normal ca un stat care are cheltuieli mai mari decât veniturile să se împrumute, pentru că nu are altă variantă pentru a-şi onora obligaţiile. "Împrumuturile sunt inevitabile. Atât timp cât ai această datorie, atât timp cât există un deficit bugetar atât de mare, cum este cel din România, această datorie trebuie plătită. Important este de unde se iau aceşti bani, la ce randament şi ce faci cu ei", a spus consiliera economică a premierului.

Ea a explicat că, de vreme ce există un deficit mare la bugetul de pensii de stat şi la cel alocat salariilor bugetarilor, statul este nevoit să se împrumute. Întrebată cum a ajuns România în situaţia de a avea nevoie de credite de câte două milioane de euro pe oră care nu sunt folosite pentru investiţii, ci pentru a plăti factura socială, Vass a arătat cu degetul spre decizia Curţii Constituţionale, decizie potrivit căreia Guvernul nu a putut, conform Constituţiei, să taie pensiile românilor cu 15% timp de jumătate de an. Măsura ar fi urmat să aducă o economie de cel puţin 1% din PIB, respectiv de 1,2 miliarde de euro, la bugetul statului.

De altfel, preşedintele Băsescu vorbea de necesitatea unui nou împrumut de la Fondul Monetar, care ar urma să fie luat la finele lui 2010. La rândul lor, şi ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, şi cel al Economiei, Adriean Videanu, apreciau că va fi nevoie de un nou acord cu FMI, care presupune şi un nou împrumut.