parte însemnată din România se află sub cod portocaliu şi galben de zăpadă, iar efectele se simt.

Trei trenuri sunt oprite, din pricina ninsorilor. Mai precis, potrivit mediafax.ro, trenul Timişoara-Bucureşti, cu 200 de călători, este oprit, duminică, între staţiile Topleţ şi Valea Cernei, din Caraş-Severin, iar trenul Curtici-Bucureşti, cu 60 de călători, este oprit aproape de Vărădia, din cauza vremii. De asemenea, trenul Bucureşti-Budapesta, cu 100 de pasageri, este oprit în judeţul Arad.

„La această oră, echipele de intervenţie acţionează în teren pe 4 secţii de cale ferată de pe raza regionalelor Craiova şi Timişoara pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică: Valea Sadului - Lainici, Lunca Budieni - Bărbăteşti, Valea Cernei - Turnu Severin şi Vărădia -Săvârşin, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată”, au precizat reprezentanţii CFR.

Vremea rea a afectat şi rețeaua de energie electrică, iar peste 70 de localități din patru judeţe au rămas în beznă, scrie hotnews.ro. În Timiș, Caraș Severin, Arad și Hunedoara, potrivit unui comunicat de presă, la nivelul distribuitorului de energie a fost instaurată stare de urgență. Peste 66 de localități au rămas fără energie electrică, în urma avariilor. Cele mai multe defecțiuni au fost cauzate de copacii care s-au rupt și au căzut peste cablurile liniilor de înaltă și medie tensiune. 

Accidente grave, şosele blocate

De asemenea, pe şoselele din ţară au avut loc câteva accidente grave, în urma cărora cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite.

Sâmbătă seară, un autocar cu 29 de pasageri, care se deplasa pe ruta Târgu Mureş - Craiova, s-a răsturnat, pe DJ 677, în comuna Găneasa, însă pasagerii nu au fost răniţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, citat de Agerpres.

Din cauză că autocarul s-a răsturnat pe partea dreaptă şi uşile erau blocate în zăpadă, pasagerii nu au putut să iasă din vehicul până la sosirea echipajelor de poliţie şi pompieri, însă aceştia nu au necesitat îngrijiri medicale.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi de drum (carosabil umed). Toţi pasagerii şi-au reluat călătoria cu acelaşi autocar, după ce vehiculul a fost repus pe roţi.

De asemenea, două ambulanţe din Olt şi Teleorman aflate în misiune au rămas blocate noaptea trecută în nămeţi. A fost nevoie de intervenţia utilajelor pentru a le scoate din zăpadă. 

UPDATE:

Din pricina ninsorii abundente, toate şcolile din judeţul Timiş vor fi închise luni şi marţi. În plus, aproape 300 oameni, între care şi deţinuţi, mobilizaţi pentru a curăţa Timişoara de zăpadă, în urma codului portocaliu.

De asemenea, în judeţul Hunedoara, două şcoli vor fi închise luni, iar Inspectoratul Şcolar ia în calcul să închidă şi alte unităţi, dacă va fi nevoie.