Meteorologii avertizează că, începând de miercuri, românii vor avea parte de un nou val de ninsori. Un ciclon mediteranean se apropie de ţară şi va aduce precipitaţii şi vânt intensificat.
"În noaptea de marţi spre miercuri, un ciclon mediteranean se apropie de noi şi va aduce precipitaţii, vântul se va intensifica", a explicat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, potrivit Antena 3.
Potrivit acesteia, miercuri vor fi ninsori în cea mai mare parte a ţării, zăpada fiind mai abundentă şi sud şi sud-est. "Un nou episod de viscol va fi miercuri", a apreciat meteorologul, estimând că joi fenomenele meteo se vor diminua.
Astfel, miercuri se vor afla sub cod galben zona Olteniei, iar judeţele din sud-estul ţării vor fi sub cod portocaliu.