Guvernul României a anunțat joi seara că Comisia Europeană a aprobat aplicația depusă de România pentru finanțare prin instrumentul financiar european SAFE (Security Action for Europe), un mecanism destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre.

Potrivit Executivului, România beneficiază de 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din cadrul Programului SAFE, instrument cu un buget total de 150 de miliarde de euro, acordat sub formă de împrumuturi în condiții avantajoase.

Proiectele incluse în aplicația depusă de România urmează să fie comunicate public în cursul săptămânii viitoare, au precizat reprezentanții Guvernului. 

După aprobarea Comisiei Europene, Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte deciziile de punere în aplicare, iar ulterior Comisia va finaliza acordurile de împrumut. Conform calendarului anunțat oficial, primele plăți ar urma să fie efectuate în martie 2026.

Bolojan: „Cu dobânzi reduse”

Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța deciziei Comisiei Europene, precizând că finanțarea vizează atât apărarea, cât și infrastructura strategică a României.

„Comisia Europeană a aprobat proiectele naționale de apărare ale României, în valoare de peste 16 miliarde de euro, prin programul SAFE. Începând din primăvară, după semnarea acordului, România va putea accesa acest împrumut pe termen lung, cu dobânzi reduse”, a declarat premierul.

Ilie Bolojan a arătat că printre proiectele care vor beneficia de finanțare se află și autostrăzile din Moldova, respectiv Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni, evidențiind componenta duală – civilă și militară – a investițiilor.

„Pe baza acestor finanțări, ne vom întări industria de apărare prin investiții, transfer de tehnologie militară și crearea de noi locuri de muncă. Proiectele vor contribui la dezvoltarea infrastructurii militare și civile, la dotarea armatei române cu echipamente moderne de apărare și la creșterea securității țării noastre”, a mai spus premierul, adăugând că aprobarea reprezintă „o etapă importantă în eforturile Europei de a-și consolida securitatea”.

„Este o șansă foarte bună pentru România de a-și asuma astfel rolul de partener responsabil, care investește în capacități proprii și contribuie la efortul comun european”, a transmis vineri și președintele României, Nicușor Dan. 

Jurca: „O oportunitate majoră până în 2030”

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a confirmat amploarea finanțării obținute de România și a explicat pașii următori ai procedurii europene.

„Comisia Europeană a aprobat astăzi o parte a finanțării în baza mecanismului european Security Action for Europe (SAFE), prin care România va beneficia de 16,68 miliarde de euro — a doua cea mai mare alocare la nivelul Uniunii Europene”, a transmis Jurca.

Acesta a precizat că, după evaluarea finală, Consiliul UE are la dispoziție patru săptămâni pentru adoptarea deciziilor de punere în aplicare, iar ulterior vor fi semnate acordurile de împrumut. „Fondurile aprobate (...) vor putea fi utilizate până la 31 decembrie 2030 și reprezintă o oportunitate majoră pentru modernizarea și consolidarea capacităților noastre strategice”, a mai spus șeful Cancelariei.

Ce este programul SAFE

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, instituit în cadrul Strategiei „Pregătire 2030”, adoptată în mai 2025.

Programul urmărește stimularea investițiilor în capabilități de apărare, dezvoltarea industriei europene de profil și consolidarea infrastructurii strategice, inclusiv a celei cu utilizare civilă.

Aplicația României a fost aprobată alături de cele depuse de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru și Portugalia. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!