Tocmai când România spera să primească în sfârşit unda verde pentru intrarea în Schengen, Uniunea Europeană a decis să reformeze "Acordul Schengen".
Astfel, din 2014, ţările membre ar putea reintroduce controalele la frontierele naţionale, pentru o perioadă de maximum un an.
Noile reguli au fost iniţiate de Franţa şi Germania şi prespun că un control al paşapoartelor la frontieră poate fi reintrodus doar în "cazuri excepţionale" şi doar ca ultimă măsură.
Mai precis, orice ţară membră poate să reinstaureze controlul dacă invocă situaţii de criză din ţări situate la frontierele spaţiului Schengen.
Partidele europene de stânga spun însă că astfel va fi anulat unul din cele mai importante beneficii ale procesului de integrare europeană.
Reforma Schengen survine în contextul în care statele occidentale se pregătesc să anuleze restricţiile de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.