Să-l sărbătorim pe Eminescu altfel decât "ceremonios", prin depuneri de coroane. Asta propune Teatrul Regina Maria pentru 15 ianuarie 2014, când se împlinesc 164 de ani de la naşterea poetului naţional.

Seria de evenimente organizată în acest scop şi denumită "Trebuiau să poarte un nume..." cuprinde un flash mob ce se doreşte a fi de amploare, în cadrul căruia va fi recitată poezia "La steaua", un recital al actorului Eusebiu Ştefănescu din lirica eminesciană şi o seară de romanţe pe versurile lui Eminescu.

Flash mob pentru Eminescu

În fiecare an, pe 15 ianuarie, reprezentanţii instituţiilor de cultură, elevii duşi "cu clasa" şi nostalgici se înfăţişează la statuia lui Mihai Eminescu din Piaţa Independenţei pentru a depune flori în memoria poetului. De data aceasta, Teatrul Regina Maria le propune orădenilor un program diferit, care să nu semene a procesiune, ci să fie antrenant şi mai popular. "Am încercat o nouă abordare, mai adecvată zilelor noastre", spune managerul Teatrului, Daniel Vulcu.

Ca urmare, miercuri, de la ora 17, după clasica şi inevitabila depunere de flori, cei care vor să-l omagieze pe Eminescu sunt invitaţi să participe la un flash mob în care va fi recitată poezia "La steaua". "Am tipărit peste 1.000 de fluturaşi cu textul poeziei şi aşteptăm cât mai mulţi orădeni să se bucure de Eminescu recitând versurile", explică Victoria Balint, directorul artistic al trupei Iosif Vulcan.

Poezie şi flaut

O oră mai târziu, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, va începe o ediţie specială a proiectului "Dialoguri interioare", cu un recital din poezii de Eminescu şi muzică de flaut. Amfitrionul, regizorul Radu Vaida, îi va avea ca invitaţi pe actorul Eusebiu Ştefănescu, cunoscut din filme precum "O lumină la etajul zece" ori "Liceenii rock'n'roll", şi pe fiul acestuia, flautistul Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, Ion Bogdan Ştefănescu.

"Alături de Ion Caramitru, Eusebiu Ştefănescu este desăvârşit în recitarea versurilor lui Eminescu. Tatăl şi fiul vor fi împreună pe aceeaşi scenă pentru prima oară", precizează Radu Vaida. Ideea regizorului pare să fi prins la publicul orădean, deoarece la sfârşitul săptămânii trecute mai erau nevândute doar câteva zeci de bilete, preţul acestora fiind de 10 lei.

"Faţa de in" a lui Eminescu

Cel de-al treilea eveniment dedicat aniversării va fi, probabil, şi cel mai atrăgător, căci de la ora 20, actori ai Trupei Iosif Vulcan şi interpreţi ai Ansamblului Artistic Profesionist Crişana vor oferi o seară de romanţe, compuse pe versurile cele mai populare ale lui Eminescu, cele care, cum spunea George Călinescu, sunt "faţa de in" a operei lui, mult mai accesibilă decât cea "de mătase" din poeziile filozofice.

Spectatorii vor putea asculta "Somnoroase păsărele", "O, rămâi", "Sara pe deal", "Dorinţă", "Pe lângă plopii fără soţ", "Mai am un singur dor", "Şi dacă..." şi "De ce nu-mi vii?", în interpretarea soliştilor Voichiţa Mihoc, Luminiţa Tomuţa, Cornelia Covaciu, Felicia Costin, Viorica Bradea, Simona Costin şi Florian Chelu, acompaniaţi de o orchestră a aceluiaşi Ansamblu Crişana, sub conducerea lui Eduard Albina.

Pe de altă parte, actorii Eugen Ţugulea, Alexandru Rusu, Şerban Borda, Ciprian Ciuciu, Anda Tămăşanu şi Angela Tanko vor recita, în duete, poezii de dragoste precum "Floare albastră", "Lacul" şi "Replici". Cum evenimentul n-ar avea farmec fără spectatori, intrarea acestora va fi liberă. Ba mai mult, doritorii vor putea chiar să fredoneze şi ei, ca la o aniversare pe cinste...