Românul considerat erou pentru modul în care a acţionat în timpul atentatului de sâmbătă seară din Londra este dezamăgit de autorităţi, scrie digi24.ro.
După ce l-a lovit pe unul dintre cei trei terorişti care au ucis 7 oameni şi rănit alţi 48, Florin Morariu se teme acum pentru viaţa lui şi spune că vrea să se simtă protejat pentru ca posibili cunoscuţi ai celor trei terorişti să nu se răzbune, mai ales că a şi văzut cum o persoană a fost înjunghiată de către atacatori.
"Sincer, în momentul de faţă, sunt foarte dezamăgit. Am încercat să fac un bine, am încercat să fiu ok şi nu m-a sunat unul de la poliţie să vorbească cu mine, să mă protejeze şi pe mine într-un fel sau altul. Nu m-a sunat ambasada deloc. Nimeni. Fraţilor, credeţi-mă, nimeni nu m-a contactat, în afară de voi, presa, şi prietenii mei, oameni de pe Facebook, oameni care au fost acolo şi pe care i-am ajutat sau care erau în zona aia. În rest, nimeni", a spus Florin Morariu.
El a povestit cu lux de amănunte ce a făcut, fiind salvat la rândul lui de poliţie în ultima clipă. Morariu, care lucrează într-o brutărie chiar din piaţa unde atacatorii au coborât să înjunghieze oameni, a aflat de la două brazilience ce se întâmplă. Atunci a decis să ia două cutii în care aşează pâinea şi a ieşit cu ele în stradă. Când i-a văzut pe atacatori cu cuţitele în mână, a aruncat cu navetele spre ei, nimerindu-l pe unul în cap.
Apoi, în piaţă au descins poliţiştii, care i-au zis să se ferească, pentru că vor arunca cu grenade. Românul s-a întors apoi în brutărie şi a adăpostit acolo toţi trecătorii pe care i-a întâlnit şi care îşi căutau un loc în care să se ascundă din calea teroriştilor.
Pentru Morariu acum urmează câteva zile de celebritate, urmând să apară la televiziuni importante precum BBC şi CNN.
"Vreau să înţelegeţi că n-am cerut niciun ban la nimeni. Nu vreau niciun ban. Nu am vrut să devin erou. Singurul lucru pe care mi l-aş dori acum e să mi se ofere puţină protecţie. Nu se poate. Am încercat să fac un bine şi, de fapt, am ieşit cel mai rău", a spus el.
"Tot respectul pentru ţara mea, dar sunt aşa de dezamăgit. De ce plătim taxele astea? Plătesc taxe şi aici, am plătit şi în tară. De ce? Unde e ambasada? Tu nu te interesezi de semenii tăi? Ce înseamnă asta?", le-a reproşat el autorităţilor române.