O nouă formaţiune a minorităţilor naţionale va participa în acest an la alegerile locale. Alianţa Civică Democrată a Românilor (ACDR) a fost înfiinţată în Bihor de Marian Daragiu, cel care a pus bazele Fundaţiei Ruhama, un ONG înfiinţat în special pentru ajutorarea comunităţii rome.

"Este un răspuns la lipsa de soluţii ale politicienilor din partidele mari în ceea ce priveşte comunităţile de romi. De asemenea, ne-am lovit de multe ori de lipsa de voinţă, soluţii şi interes etnic a celor din Partida Romilor. Spre exemplu, în Bihor există doar 3 consilieri locali romi şi doar 200 la nivel naţional", a declarat Marian Daragiu, care, odată cu implicarea în politică, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Ruhama.

ACDR a fost înfiinţată ca organizaţie în urmă cu trei ani, însă, de anul trecut reprezentanţii ei au început să strângă cele 25.000 de semnături necesare înregistrării ca structură cu drept de a participa la alegerile locale. Pe 27 aprilie, Biroul Electoral Central le-a aprobat înscrierea cu candidaturi proprii pentru scrutinul din 10 iunie.

"În judeţul Bihor, 40 de localităţi au decis să-şi mandateze reprezentanţi romi care să participe la alegerile locale şi să-i reprezinte pe romi cu responsabilitate", a mai spus Daragiu.

ACDR Bihor nu va avea candidaţi pentru posturile de primar, ori cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, ci va depune candidaturi pe liste pentru funcţii de consilieri locali şi consilieri judeţeni. Pe lista din urmă va figura şi Marian Daragiu. "Cei mai mulţi colegi de-ai mei din ACDR sunt tineri proveniţi din sectorul neguvernamental. Tocmai de aceea cred că este o mişcare socială inedită în România", a mai precizat Daragiu.