Roxana Mînzatu (44 ani), europarlamentară PSD, este propunerea României pentru funcția de comisar european, a anunțat luni premierul Marcel Ciolacu. Inițial, premierul a declarat că România îl va propune pe Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, însă s-a răzgândit după o discuție cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care, scrie presa centrală, i-ar fi cerut să nominalizeze o femeie.

În această fază nu se știe ce portofoliu va prelua România, dar va fi vorba despre „un portofoliu relevant”, a precizat prim-ministrul. 

„După şedinţa cu grupurile parlamentare am avut mai multe discuţii telefonice, acum voi merge la Guvern şi voi face nominalizarea pentru viitorul comisar European, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, urmând ca în perioada următoare să continui discuţiile cu preşedinta Comisiei, pentru a închide şi portofoliul. (...) E un portofoliu relevant pe care îl va reprezenta România. Doamna președintă nu numește un comisar până nu are un interviu cu respectiva persoană. Acest interviu a avut loc duminică între doamna Roxana Mînzatu și președinta Comisiei, de o oră și jumătate. Categoric, pe urmă doamna președinte nu a avut decât cuvinte de laudă”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferință de presă, conform Digi24.ro. 

În aceeași conferință, el a fost întrebat de ce a renunțat la propunerea inițială pentru comisar european și dacă consideră că va ajuta România în negocierile cu CE faptul că a cedat în fața solicitărilor șefei Comisiei de a desemna o femeie, Ciolacu a spus că „ducem discuțiile într-o zonă neprofesională”.

„Trebuie să înțelegem că în toate discuțiile politice ale președintelui Comisiei Europene cu toți prim-miniștrii trebuie să vedem interesul. Din punctul meu de vedere, important este portofoliul care va reveni României (…) Ultimul lucru pe care l-aș lua în considerare este dacă e bărbat sau femeie. (…) Am discuții numai în ceea ce privește portofoliul ulterior pe care îl va avea România”, a spus premierul, citat de Hotnews.ro. 

Potrivit aceleiași surse, premierul a afirmat săptămâna trecută, la revenirea de la Bruxelles, că șefa Comisiei Europene a cerut încă de la început ca România să desemneze o femeie pentru postul de comisar european, răspunând unor întrebări din partea presei. „Dacă pentru portofoliul de comisar european cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie, dacă e mai potrivit un bărbat, atunci vom nominaliza un bărbat“, a precizat atunci premierul, care în 22 august a mers la Bruxelles cu propunerea Victor Negrescu.

De altfel, Victor Negrescu a afirmat, la rându-i, luni, după anunțul privind propunerea Roxanei Mînzatu, că Ursula von der Leyen ar fi cerut să fie nominalizată o femeie. 

„Îi mulţumesc prim-ministrului pentru faptul că a menţionat în ultimele trei săptămâni numele meu. După cum ştiţi, România nu a formulat nicio propunere oficială şi fiind acum alături de Belgia, ultimele două state care nu au formulat o propunere oficială, avem o discuţie în prezent cu preşedinta Comisiei Europene privind respectarea echilibrului de gen. Preşedinta Ursula von der Leyen a cerut, se pare, o femeie din partea României, pentru a încerca să aibă această paritate la nivelul Comisiei Europene. Acesta este criteriul. Eu, personal, în ultimele trei săptămâni, am căutat să fac tot posibilul să prezint ceea ce am realizat la nivelul Parlamentului European, sunt vicepreşedintele Parlamentului European, vicepreşedintele socialiştilor europeni şi, evident, îmi este imposibil să respect acel criteriu pe care Ursula von der Leyen l-a introdus în discuţiile care s-au purtat cu Executivul României", a spus Negrescu, citat de StirileProTV.ro. 

În afară de România și Belgia toate celelalte state UE au făcut nominalizările pentru posturile de comisari europeni.

Roxana Mînzatu (44 de ani) a fost deputat PSD de Brașov din decembrie 2016 și până anul acesta, când a fost aleasă europarlamentar pe listele Alianței PSD-PNL.

Între septembrie 2015 și ianuarie 2016, a fost președinte al Agenției Naționale pentru Achizițiii Publice, iar între martie și septembrie 2015 a fost secretar de stat în ministerul fondurilor europene, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților.

Este absolventă a Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității București (1998-2002) și are un masterat în integrare europeană la universitatea privată „Dimitrie Cantemir”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!