Un magazin Carrefour din localitatea Nojorid a fost închis şi amendat cu 18.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor în urma unui control desfășurat marți.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de CJPC Bihor, comisarii au constatat că în magazin erau depozitate produse congelate în camere frigorifice insalubre, în zona aceea fiind descoperite şi rozătoare moarte.

"De asemenea, întreg spaţiul de depozitare era neigienizat de o perioadă îndelungată de timp, având depuneri masive de mâzgă, praf, resturi de ambalaje, rugină, chedere rupte, aglomerări de gheaţă şi zăpadă", se arată în comunicat.

CJPC a transmis şi câteva imagini în care se vede un şoarece mort şi locuri murdare din magazin.

Ca atare, comisarii au amendat magazinul cu 18.000 de lei şi l-au închis până la remedierea deficienţelor, adică până când spaţiul va fi curăţat, dezinfectat şi deratizat.

La momentul publicării acestei ştiri magazinul era în continuare închis. "Am fost solicitaţi să ne prezentăm la faţa locului pentru a verifica modul în care arată, după curăţenie, magazinul. Dacă totul este în regulă colegii mei vor da acceptul pentru redeschiderea unităţii, dacă nu, va fi în continuare închis", a explicat pentru BIHOREANUL Adela Baziliu, comisar superior în cadrul CJPC Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!