În timp ce specialiştii români susţin că nu avem de ce să ne temem, întrucât în ţara noastră nu sunt prevăzute cutremure puternice. Totuşi, ruşii se tem de un cutremur mare care ar putea veni dinspre România.

Directorul Institutului pentru Fizica Pământului de pe lângă Academia de Ştiinţe a Rusiei, Evgheni Rogojin, a declarat marţi că se aşteaptă ca un cutremur de 5 grade pe scara Richter să aibă loc în zona Vrancea din România.

Ruşii nu sunt des zdruncinaţi de cutremure, însă de fiecare dată când se întâmplă, adică o dată la 30 de ani, acestea au epicentrul în Vrancea.

Deşi a evitat să spună când va avea loc cutremurul pe care îl prevede, academicianul rus a lăsat să se înţeleagă că sesimul va avea loc în următorii zece ani sau chiar mai devreme.

Ultimul cutremur resimţit în Rusia a fost cel din 1977 care a ruinat o mare parte din Bucureşti.