La 32 de ani după Universiada din 1981, "sora" mai mică a JO, destinată studenţilor, România reintră în circuitul marilor evenimente sportive olimpice, în calitate de gazdă a celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Olimpic de Iarnă al Tineretului European - FOTE 2013. La festival vor participa 1.505 sportivi şi oficiali din 45 de ţări.

"Dacă vă uitaţi pe site-ul Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) veţi găsi aşa la evenimente olimpice: 2012 - Londra, 2013 - Braşov, România şi 2014 - Soci, Rusia", afirmă cu mândrie nedisimulată edilul Braşovului, George Scripcaru, preşedintele comitetului de organizare.

În ciuda mândriei afişate de edil, reprezentanţii Comitetului Olimpic European spun că n-au mai văzut niciodată o organizare aşa proastă.

"Romanian way!", spune Katerina Nykova, supervizor FOTE 2013, când e rugată să vorbească despre organizare. "În 2007, când a depus dosarul de candidatură, şi apoi în 2008 când aceasta a fost aprobată, România a promis că totul va merge ca la carte. Ca apoi să constatăm că timp de câţiva ani nu s-a mişcat mai nimic. Şi apoi, dintr-o dată, acum o lună, toţi cei care se ocupă de organizare au intrat în fiebere, au început să dea în clocot, pur şi simplu. N-am mai întâlnit niciodată aşa ceva, să nu faci nimic timp de patru ani şi să te apuci de treabă cu doar o lună înainte de data începerii festivalului. Mă refer la organizare, pentru că, în ceea ce priveşte construirea sau modernizarea bazelor sportive pentru competiţii, cu excepţia celui de-al doilea patinoar, cel din Poiana Braşov, care ne-a scos peri albi, toate au fost realizate la timp şi se prezintă excelent, din toate punctele de vedere".

Astfel, la mijlocul lui ianuarie,când a venit pentru o nouă inspecţie şi a văzut că lucrurile nu mergeau deloc cum ar fi trebuit, Katerina Nykova a conchis: "Organizatorii români sunt plini de bune intenţii, dar n-au nici un fel de experienţă în organizarea unor astfel de evenimente, mai ales când mai au parte şi de schimbări de guvern, după cum mi-au spus când i-am întrebat ce şi cum. Şi atunci am hotărât să revin cât mai repede şi să le dau o mână de ajutor, ceea ce am şi făcut. Iar acum lucrurile nu numai că se mişcă, dar se mişcă foarte rapid, de aceea sunt nu doar optimistă, sunt sigură că nu mai există nici un risc ca lucrurile să nu iasă bine, aşa cum ne dorim cu toţii".

Şi primarul Braşovului a confirmat lacunele organizării. "Acum pot s-o spun, am reuşit la limită să-l facem. Ce să vă zic, că am reuşit abia luna trecută să facem licitaţiile pe SEAP pentru achiziţiile de bunuri şi servicii? Mă gândeam cu groază ce ne facem dacă nu va veni nimeni? Sau că instalarea patinoarului din Poiana Braşov a început abia acum vreo lună, din cauze pe care nu mai vreau să mi le amintesc. Bine că miercuri seară s-a tras primul strat de gheaţă, am stat până la două dimineaţă să fim siguri că merge treaba cum trebuie!. Şi merge, dom'le, merge, mai sunt încă destule lucruri de făcut, dar vă asigur că în 17 februarie, la deschidere, totul va fi pus la punct în cele mai mici detalii", a declarat Scripcaru.

La FOTE 2013, sportivii vor concura la opt discipline: schi alpin (slalom special, uriaş şi paralel), patinaj artistic şi patinaj viteză în Poiana Braşov, schi fond şi snowboard la Predeal, biatlon la Cheile Grădiştei, sărituri cu schiurile la Râşnov şi hochei pe gheaţă la Braşov. Echipa României este alcătuită din 60 de sportivi - 42 de băieţi şi 18 fete - care vor concura la toate disciplinele sportive, sub îndrumarea unui colectiv tehnic de 34 de specialişti.

La dispoziţia participanţilor se vor afla, pe toată durata evenimentului, 400 de voluntari vorbitori a cel puţin două limbi străine, care nu vor primi, fireşte, nici un leu pentru prestaţia lor, dar vor păstra ca amintire, după încheierea "misiei", costumaţia primită de la organizatori: geacă, vestă şi pantalon de schi, trei tricouri, căciulă, mănuşi, ghete şi o geantă, în valoare totală de circa 2000 de lei, potrivit unor surse din rândul organizatorilor.

Satul Olimpic va fi gazduit de Poiana Braşov, de unde sportivii, staff-urile tehnice şi oficialii vor fi transportaţi cu autocarele, microbuzele şi limuzinele la bazele sportive şi înapoi. De asemenea, Primăria Braşov va organiza un sistem de transport gratuit din Braşov spre Poiană, Predeal, Râşnov şi Cheile Grădiştei şi pentru spectatorii doritori să asiste la competiţii, pentru care vor fi "mobilizate" o parte din autobuzele RAT Braşov.

Sâmbătă, flacăra olimpică a şi ajuns în România, iar duminică va pleca spre Braşov.