În vârstă de 32 de ani, sportiva Maria Şarapova a anunţat, miercuri, pe contul său de Instagram că se retrage din tenis.

Potrivit site-ului Digisport.ro, decizia vine în urma mai multor accidentări din ultima parte a carierei sale.

"Tenisul mi-a arătat lumea, mi-a arătat pentru ce am fost făcută. Am evoluat, am crescut odată cu el. Orice voi alege să fac în capitolul următor din viaţa mea, voi lupta pentru acel lucru. Şi voi tot urca. Voi creşte în continuare. Tenis – îmi iau la revedere!", a scris aceasta pe Instragam, textul fiind însoţit de o imagine din copilărie sportivei, pe terenul de tenis.

Rusoaica a avut o carieră de succes, câştigând Wimbledonul la doar 17 ani, acesta fiind primul dintre cele cinci titluri de Grand Slam din palmares. De asemenea, Şarapova a fost numărul I mondial pentru 21 de săptămâni, şi a câştigat 36 de titluri WTA.

Cariera Mariei Şarapova s-a prăbuşit la finalul anului 2015, când s-a aflat că sportiva se dopa cu Meldonium, un medicament ce facilitează circulaţia sângelui. În urma scandalului, Şarapova a fost suspendată de Federaţia Internaţională de Tenis timp de 15 luni. A revenit în vara anului 2017, însă nu a mai ajuns niciodată la performanţă, accidentându-se deseori.

La sfârşitul lui 2019, WTA a publicat un top 10 al rivalităţilor din tenisul feminin în ultimul deceniu. Serena şi Venus Williams au ocupat primul loc, în timp ce Simona Halep şi Maria Sharapova au împărţit locul 2. Cele două jucătoare s-au întâlnit de nouă ori, rusoaica impunându-se în şapte dintre confruntări, mai notează site-ul de ştiri. A făcut-o inclusiv în 2014, în finala de la Roland Garros, când a învins-o pe româncă, 6-4, 6-7(5), 6-4, după una dintre cele mai spectaculoase finale de Mare Şlem din istoria tenisului.