Războiul din Ucraina continuă cu motoarele turate. Bombele căzute luni dimineață au distrus un bloc de locuințe din Kiev, fabrica de avioane Antonov, de lângă capitală, a fost și ea atacată, iar mai mulți civili au fost răniți.

Potrivit Digi24.ro, în regiunea Jîtomîr, patru oameni au fost răniți într-un atac cu rachetă în cursul nopții, iar șapte clădiri au fost distruse. În regiunea Sumî, orașul Ohtîrka, a fost din nou bombardat peste noapte, fiind lovite clădiri rezidențiale și centrul orașului.

Civilii au tot mai mult de suferit de pe urma acestui conflict. 

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) a solicitat o soluție urgentă pentru a preveni „cel mai rău scenariu” pentru civilii care au rămas în orașul Mariupol, din sudul orașului.

„Sute de mii de rezidenți din Mariupol se confruntă cu „lipsuri extreme sau totale de produse de bază, cum ar fi alimente, apă și medicamente”, iar mulți se adăpostesc în „subsoluri neîncălzite”, a menționat ICRC.

Trupurile celor care și-au pierdut viața în bombardamente sunt încă prinse sub dărâmături sau zac pe străzile din oraș, arată sursa citată.

Lucrurile nu sunt mai calme nici în alte zone.

„Artileria a tras în satele din apropierea orașului aproape toată noaptea (de duminică spre luni - n.r.). Atacurile au continuat, deși o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia urmează să fie reluate luni”, arată sursa citată.

De asemenea, autoritățile din Kiev au anunțat că rușii au atacat și fabrica de avioane Antonov.

În tot acest timp, numărul refugiaților care au fugit de războiul din Ucraina a depășit 2,5 milioane, de la începerea invaziei, a transmis Agenția ONU pentru refugiați.

Citiți mai multe despre război și în articolele:

LIVE Ziua 19 de război. Noi explozii au avut loc în Harkov, oraș distrus complet de ruși/ Aproape 1000 de protestatari au fost reținuți în Rusia/ Convoaiele umanitare din Mariupol, oprite de atacurile rușilor

LIVE Război în Ucraina, ziua 19: Atacuri în mai multe orașe. Bloc din Kiev bombardat de armata rusă / A fost atacată și fabrica de avioane Antonov, de lângă Kiev/ Noi încercări de evacuare a civililor prin coridoare umanitare / O nouă rundă de negocieri, luni