Sculptorul Ioan Mihele a câştigat vineri, concursul de idei "Statuia Regina Maria" cu un total de 585 de puncte. Macheta pentru statuia Reginei Maria, care va fi amplasată în Piaţa Ferdinand, în luna mai a anului viitor, a concurat cu alte şase variante înscrise în concurs.

Statueta realizată de Ioan Mihele a acumulat 585 de puncte, pe locul secund clasându-se varianta lui Dumitru Paina cu 560 de puncte şi cea a lui Marius Vesa cu 515 puncte. Ocupantul ultimului loc, Dumitru Chereji a fost descalificat pentru că nu a prezentat toate piesele care se cereau în mapa de concurs.

Juriul care a decis câştigătorul a fost format Raluca Covăcescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Bihor, Aurel Roşu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Traian Ştef, redactor al Revistei Familia, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, Lucia Iacob, arhitectul şef al municipiului, şi doi consilieri locali, Dorin Corcheş şi Daniel Vulcu.

Cele şapte variante înscrise în concurs vor putea fi vizionate la Primărie, în holul din faţa Sălii Traian Moşoiu. Machetele vor rămâne expuse până pe 15 octombrie.

Câştigătorul, Ioan Mihele, este acelaşi artist care a sculptat şi statuia lui Aurel Lazăr de pe Corso, lângă librăria Humanitas şi este cadru didactic la secţia de Sculptură a Facultăţii de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea.