În cadrul vizitei pe care o susţine sâmbătă în judeţul Bihor, ministrul bihorean al Sănătăţii Cseke Attila a avut o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor şi cu cei ai Consiliului Local, în care au discutat, printre altele, construcţia unui Centru Oncologic în Oradea.

Discuţia era necesară deoarece CJ a propus un proiect de realizare a centrului de oncologie în interiorul Spitalului Judeţean, prin fonduri de la minister, iar la rândul lui Consiliul Local - la Spitalul Municipal, pe banii unui investitor privat. Pentru că nu puteau fi construite două centre, cele două instituţii au trebuit să găsească o soluţie. "Cred că s-a găsit această bună soluţie", a anunţat Cseke într-o conferinţă de presă la Oradea, adăugând că aceasta presupune şi construcţia unei clădiri noi, la Spitalul Municipal.

Facem!

"Sunt spaţii acolo care pot fi pregătite pentru reabilitare", a declarat Cseke, precizând că ministerul se va ocupa de reabilitarea spaţiilor ce vor asigura condiţiile hoteliere, deoarece la Spitalul Municipal sunt două etaje care nu sunt implicate în activitate. Noua clădire ar urma să fie construită de Primărie, fie prin proiecte europene, fie din alte fonduri. "Din păcate, pe această patologie ocologică, Bihorul se înscrie în judeţele fruntaşe", a spus ministrul.

Prezent la conferinţă, Alexandru Kiss, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi în acelaşi timp preşedintele UDMR Bihor, a explicat că soluţia ca acest centru de oncologie să fie construit de autorităţile locale şi nu în parteneriat cu un privat este de preferat nu doar prin faptul că nu ar însemna costuri ridicate pentru pacienţi, cât pentru că astfel, în construcţia lui va putea interveni şi Ministerul Sănătăţii. El a mai spus că ministrul a recomandat să înceapă aceste lucrări cât mai curând, şi că a şi promis alocarea unor fonduri până la sfârşitul acestui an.

"Ministerul Sănătăţii nu se poate implica în niciun fel în construcţia unui spital privat. În discuţiile avute, toţi au fost de acord că trebuie să profităm de această situaţie", a completat Cseke.

Ţineţi banii-n ţară!

Ministrul a mai afirmat că realizarea acestui centru oncologic este prioritară şi prin prisma faptului că la nivel european se vorbeşte despre o directivă privind liberalizarea serviciilor medicale, care urmează să fie valabilă şi în România şi care ar putea crea probleme în judeţele limitrofe. Potrivit actului, statele membre UE sunt obligate să deconteze serviciile medicale ale cetăţenilor care preferă să se trateze în alte ţări. Astfel, unui pacient care se operează în Ungaria, statul român îi va plăti costul operaţiei cât e la noi în ţară, iar diferenţa o va plăti bolnavul.

În acest context Cseke a spus că e foarte important ca autorităţile să găsească o strategie comună în dezvoltarea sistemul bihorean de sănătate, mai ales în marile oraşe ale judeţului. "Pe lângă dotări, trebuie şi o schimbare a atitudinii faţă de pacient. Trebuie să ne apropiem de pacient şi să ne recâştigăm încrederea. El pleacă în Ungaria nu doar dotărilor din spitale, dar şi datorită personalului medical. Dacă oamenii vor merge în altă ţară să se trateze, banii noştri vor finanţa spitalele din alte state", a atenţionat ministrul.

Rezultate, în curând

Întrebat de BIHOREANUL ce sume preconizează că va trimite către judeţ anul acesta, el a asigurat că "într-o săptămână, două, veţi vedea cu siguranţă rezultatul acestei vizite". "Nu vă spun cifre, pentru că aştept documentaţia exactă de la Primărie şi Consiliul Judeţean. Acest proiect al centrului de oncologie e prioritar din punctul meu de vedere şi mă bucur că am ajuns la o concluzie", a spus Cseke, adăugând că în măsura posibilităţilor, va mai direcţiona bani pentru spitalele bihorene.

Pe de altă parte, el a mai declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că în urma întâlnirilor cu medici, manageri de spitale şi primarii localităţilor din Bihor care au preluat de la MS spitalele în custodie, a identificat şi două probleme majore care îi nemulţumesc: lipsa personalului şi a infrastructurii în domeniul de sănătate. "Sper că problema personalului se va rezolva, deoarece am deblocat 3.000 de posturi, iar în luna noiembrie vom reuşi să acoperim multe probleme inclusiv din Bihor", a spus el.