Târgul de carte Gaudeamus organizat de Radio România şi Primăria Oradea, între 7 şi 11 mai, în premieră pentru oraş, a fost deschis oficial, miercuri, la prânz de preşedintele de onoare al ediţiei, redactorul-şef al Revistei Familia, Ioan Moldovan.

Evenimentul se desfăşoară într-un pavilion expoziţional mobil montat în Parcul 1 Decembrie, lângă Statuia Ostaşului Român, care dispune de 300 de metri pătraţi de spaţii expoziţionale.

50 de expozanţi şi-au expus oferta de carte în 33 de standuri (printre care Nemira, Herald, Humanitas, Curtea Veche Publishing, Trei, RAO, Grupul Editorial Corint, editura Universitatea din Oradea), constând în beletristică, cărţi educaţionale, atlase, cărţi de istorie, volume de psihologie şi filozofie (Nietzsche şi Schopenhauer), noii apariţii şi cărţi "la modă" precum volume semnate de Dan Brown, "The Book Thief", de Markus Zusak, care a stat la baza filmului cu acelaşi nume lansat recent în cinematografe, ori cărţile "Dexter", care a inspirat celebrul serial cu acelaşi nume.

De asemenea, orădenii pot găsi diverse volume despre Casa Regală a României (apărute la Curtea Veche Publishing), atlase, DEX şi DOOM, numeroase cărţi pentru copii, volume în limba engleză ale unor autori cunoscuţi, dar şi cărţi educaţionale în limba engleză. Majoritatea expozanţilor practică reduceri între 10 şi 50%, vizitatorii putându-şi achiziţiona volume ale unor scriitori precum Marin Preda ori Nichita Stănescu chiar şi cu 7 lei.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la prânz, însă, târgul a fost deschis încă de la ora 10. "În primele două ore din câte am putut noi număra, aproape 500 de oameni ne-au trecut pragul, fapt îmbucurător", a declarat Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgului Gaudeamus.

La deschidere au fost prezenţi şi primarul Ilie Bolojan, care s-a dus apoi într-un tur al târgului şi şi-a achiziţionat mai multe volume, şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa, directorul Filarmonicii de Stat, Todor Albert, directorul Direcţiei de Cultură, Lucian Silaghi, şeful Poliţiei Oradea, Alin Haniş, dar şi mai mulţi elevi de la licee orădene.

Târgul Gaudeamus este deschis de miercuri până sâmbătă între orele 10 şi 20, respectiv duminică între orele 10 şi 15.

Citeşte pe aceeaşi temă: Tu cu ce frecvenţă citeşti? 50 de expozanţi la prima ediţie a Târgului Gaudeamus de la Oradea