Viceprimarul Biro Rozalia a prezentat luni jurnaliştilor descoperirea făcută de muncitorii firmei Constructorul Sălard la Teatrul de Stat: piatra de temelie. Sub scările ce duc din holul de intrare spre sala de spectacol, muncitorii au găsit sâmbătă după-amiază o cutie de formă cilindrică, închisă ermetic. "Probabil, obiectul conţine documente prin care se precizează gândurile fondatorului, ale arhitectului, constructorului, cum se obişnuia în acele vremuri", a declarat Biro.

Cutia nu a fost încă deschisă, însă viceprimarul a predat-o directorului Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, întrucât fiind vorba de un obiect vechi, trebuie deschis în condiţii prielnice. Chiriac a declarat că, cel mai probabil, marţi se va face public conţinutul obiectului.

În timp ce Biro şi-a exprimat dorinţa ca, în cazul în care cutia va conţine documente, acestea să fie expuse - odată ce vor fi citite - în holul Teatrului, întrucât aparţin instituţiei, specialiştii Muzeului au spus că nu va fi posibil. "Eventual o copie", a spus Chiriac.

Lucrările de renovare a Teatrului de stat se află în cea de-a treia etapă, în care se renovează holul şi sunt montate instalaţiile electrice, cele sanitare, etapă ce costă mai bine de 5.200.000 de lei. "În paralel, se desfăşoară achiziţionarea mobilierelor, această parte valorând aproximativ 800.000 de lei", a explicat viceprimarul.

Tot procesul de renovare a Teatrului de Stat costă Consiliul Judeţean şi Primăria Oradea circa 10 milioane de lei. "Estimăm că lucrările vor fi finalizate în luna februarie a anului următor", a mai spus Biro.

Clădirea Teatrului de Stat din Oradea a fost construită din iulie 1899 până în octombrie 1900, sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos. Proiectul clădirii a fost realizat de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena.