În timp ce poliţişti cu state vechi şi dornici de avansare sunt puşi la respect şi trimişi pe la posturile din judeţ pentru a câştiga experienţă, alţii promovează mai ceva ca Făt Frumos. Ca Sergiu Pihuleac, fost agent al Poliţiei de frontieră, de pildă.

Făcut anul trecut ofiţer peste noapte şi transferat în rândul poliţiştilor, Pihuleac a ajuns deja în unul din cele mai râvnite servicii din Inspectorat, cel de investigare a fraudelor, unde munca e curată şi nu trebuie să alerge zi noapte după hoţi, criminali sau violatori.

Răuvoitorii spun că avansările s-ar datora faptului că, între timp, Pihuleac s-a însurat, luând prin "măritiş" şi numele soţiei, din respect pentru tata socru, nimeni altul decât procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, Valentin Mirişan. Noi suntem convinşi că realitatea e alta şi promovarea s-a făcut pentru merite deosebite...