Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC.

Micul prinţ de Cambridge s-a născut la ora României 18.24 şi are aproape 4 kilograme.

Anunţul oficial a fost unul scurt, care s-a rezumat să spună ora naşterii, greutatea copilului, dar şi că mama şi bebeluşul se simt bine. De asemenea, s-a precizat că tatăl a fost prezent la momentul naşterii.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a precizat că Regina Elisabeta şi soţul ei, Ducele de Edinburgh sunt încântaţi de vestea primită.

Kate şi William, fiecare în vârstă de 31 de ani, sunt părinţi pentru prima oară şi urmează să anunţe numele celui de-al treilea moştenitor la tronul Marii Britanii. Englezii sărbătoresc în stradă naşterea moştenitorului ţării şi s-au îmbulzit să vadă anunţul oficial pus pe un chevalet la Palatul Buckingham, un anunţ scris trimis de la spital, aşa cum cere tradiţia.