Tragedie, într-o localitate din Bistrița Năsăud, unde un copil de 13 ani a murit brusc, după un antrenament de fotbal. Din câte se pare, copilul băuse mai multe doze de băuturi energizante înainte.

Potrivit site-ului bistrițeanul.ro, tragedia s-a produs în cursul zilei de miercuri, pe terenul de fotbal din comuna Maier. Conform martorilor, băiatul tocmai participase la un antrenament ușor, iar după plecarea antrenorului a mai rămas o vreme pe teren, alături de colegi.

La scurt timp, copilului de 13 ani i s-a făcut rău, a acuzat dureri la un picior, de burtă și a început să tremure.

Echipajele SMURD chemate la fața locului l-au găsit pe copil în stop cardio-respirator și nu au mai reușit să îl resusciteze.

„Se pare că băiatul făcea fotbal de câțiva ani buni, participa inclusiv la competiții de profil și nu avea nicio problemă de sănătate cunoscută. Ieri, acesta nu s-ar fi alimentat corespunzător și ar fi consumat băuturi energizante”, notează sursa citată.

HotNews.ro notează că primarul comunei a declarat că băiatul ar fi consumat mai multe doze cu energizant înainte de a intra pe teren. „Și una dintre profesoarele băiatului a povestit că mai mulți colegi ai copilului i-au transmis că acesta ar fi cosumat pentru a-i da energie mai multe doze din aceste băuturi”, arată sursa citată.

Cauza decesului este anchetată, acum, de polițiști și procurori, care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tragedia survine într-o perioadă în care tot mai des în spațiul public se discută despre efectul nociv al băuturilor energizante.

Așa cum BIHOREANUL a mai arătat, Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege ce le interzice minorilor accesul la băuturile energizante. Legea prevede totodată interzicerea comercializării acestor băuturi în incinta instituţiilor de învăţământ şi sancţionarea, cu amenzi de până la 30.000 de lei, a celor care le vând energizante minorilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!