Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și reprezentanții asocierii de firme Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor au semnat contractul pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari din Oradea și transformarea în sediu al instituției.

Cele trei firme au câștigat o licitație pentru o sumă mai mare cu aproape 4 milioane lei decât la licitația din 2020, câștigată tot de ele, diferența fiind, însă, că sursa de finanțare nu va mai fi bugetul județului, ci fondurile europene.

Încep lucrările luna viitoare

Potrivit unui comunicat dat publicității de CJ Bihor luni, semnarea contractului a avut loc vinerea trecută, iar valoarea lucrărilor este de 29.567.851,26 lei, fără TVA, și durata de execuție de 31 de luni.

„În continuare vom preda amplasamentul constructorilor, iar aceștia își vor pregăti organizarea de șantier. Până la sfârșitul lunii aprilie vor începe efectiv lucrările. Vor dura până la sfârșitul anului 2024. Din anul 2025 activitatea Consiliului Județean Bihor se va desfășura în noul sediu. Toate compartimentele, care astăzi funcționează în spații disparate, vor fi concentrate în această clădire: Arhitectul Șef, fondurile europene etc. Vom avea cheltuieli de funcționare mai mici, iar cei care au probleme la Consiliul Județean nu vor mai fi plimbați dintr-un loc în altul”, a transmis președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Reabilitarea presupune lucrări de consolidare, recompartimentări și finisaje interioare, intervenții la șarpanta exterioară și la fațade, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice, precum și a celor de securitate la incendiu. De asemenea, vor fi realizate amenajări exterioare, vor fi extinse anumite spații prin mansardare și se va pune accent pe creșterea eficienței energetice a clădirii.

Proprietate disputată

Construită în anii 1899-1900 ca Palat al Finanțelor pentru statul austro-ungar, pe un teren care aparținuse Ordinului călugăresc mizericordian (romano-catolic), clădirea fostei Policlinici Mari nu a mai fost folosită de la mijlocul anilor 2000.

În acea perioadă, Ordinul călugăresc a obținut de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților retrocedarea clădirii, pe motiv că i-ar fi aparținut, însă CJ Bihor, condus la acea vreme de președintele Radu Țîrle, a contestat decizia în instanță.

În 2016, Înalta Curte de Apel și Casație a decis, definitiv și irevocabil, că dreptul de proprietate era al Statului Român deoarece clădirea fusese construită de fostul stat austro-ungar și a intrat în proprietatea ei ca urmare a Tratatului de la Trianon (1920) de după Marea Unire de la 1918.

Pe fonduri UE

Deși în legislatura 2016-2020 consilierii județeni din opoziție (PNL) au cerut insistent ca imobilul din strada Republicii să fie reabilitat și transformat în nou sediu al CJ Bihor, o hotărâre în acest sens a fost votată de majoritatea de atunci (PSD și UDMR) abia la finele mandatului fostului președinte Pasztor Sandor, care în ultimele luni s-a grăbit să organizeze și o licitație pentru desemnarea unor constructori, în condițiile în care sursa de finanțare ar fi fost bugetul administrației județene, banii (24,8 milioane lei fără TVA) fiind împrumutați de la o bancă.

În noiembrie 2020, noul președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat rezilierea amiabilă a contractului încheiat de predecesorul său cu asocierea firmelor Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor, pentru ca lucrarea să fie făcută pe fonduri europene.

Din acest motiv, proiectul a fost modificat pentru a include și reabilitarea energetică a clădirii, iar în octombrie 2021 a fost organizată o nouă licitație, la care s-au prezentat aceleași trei firme, câștigând-o pentru suma de 29,56 milioane lei (tot fără TVA).

Potrivit CJ Bihor, lucrările vor fi începute din fonduri proprii, dar „în a doua jumatate a anului vom depune documentele pentru finanțarea lucrărilor din fonduri europene”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!