Vineri, 11 ianuarie 2019, a fost semnat contractul pentru proiectarea parcării supraetajate ce va fi construită în locul fostei baze sportive Voinţa. Câştigătoare a licitaţiei organizate de Administraţia Domeniului Public Oradea a fost desemnată firma Pro-Arh, termenul de finalizare şi predare a proiectului fiind de 60 de zile de la semnarea contractului.

Parcarea ce va fi construită pe locul fostei baze sportive Voinţa va avea 340 de locuri, din care 325 locuri auto, şase locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi alte nouă pentru motociclete. Este vorba despre o suprafaţă desfăşurată de 8.319 mp, pe care va fi ridicată parcarea propriu-zisă, precum şi o clădire administrativă.

Terenul pe care urmează a fi construită parcarea este situat într-o zonă accesibilă traficului rutier, într-un perimetru delimitat de arterele majore de circulaţie de pe străzile Roman Ciorogariu, George Bariţiu, Moscovei şi Academiei, cu acces dinspre str. George Bariţiu. Scopul principal al acestui proiect este îmbunătăţirea condiţiilor de parcare a autoturismelor din zona centrală a Oradiei şi constituie parte din programul privind construirea de parcări supraterane şi subterane în zona instituţiilor publice din zona centrală a oraşului.

"Prin acest proiect se doreşte eliberarea de maşini a carosabilului din zona centrală a Oradiei, respectiv redarea trotuarului pietonilor", precizează Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea.

Suma ce va fi achitată pentru realizarea proiectului se ridică la 350.000 lei, valoarea estimată a licitaţiei fiind de 400.000 lei.

Loredana Buz,
Consilier relaţii publice ADP Oradea