Reputatul speolog Paul Erik Damm s-a stins din viaţă la 42 de ani, după o lungă luptă cu o boală necruţătoare.

"Pali era un neamţ cu spirit de dac. Nu i-a fost frică de moarte, a privit-o în ochi şi a sfidat-o, convins că ce laşi în urma ta e mai important decât tihna. În 29 de ani de speologie a adunat seminţe de cunoaştere în speologie. Le-a împrăştiat în vazduhul cunoaşterii spre oameni născând speologi", afirmă Viorel Lascu, preşedintele FRS.

Paul Erik Damm s-a născut pe 10 iunie 1969. De formaţie inginer geolog, şi-a făcut studiile la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, la Universitatea Eötvös Lóránt, Budapesta, şi s-a specializat la Univesity of Lund, Sweden, în geologia Cuaternarului.

"Era pentru speologi o adevărată bibliotecă, cu o experienţă profesională vastă, posedând vaste cunoştinţe geologice, speologice şi de teren dobândite din 1983 până în prezent, despre Munţii Bihor, Vlădeasa, Pădurea Craiului, Plopiş, Codru Moma", spune Lascu.

Membru al Clubului de Speologie Z, Pali a devenit din 1989 preşedinte al organizaţiei, aducând o contribuţie importantă la fondarea Federaţiei Române de Speologie. A condus în cadrul federaţiei Comisia de ştiinţă şi Comisia Publicaţii, iar ca secretar de redacţie al revistei Speomond a pus suflet şi energie nemăsurabilă în publicarea muncii speologilor.

Pali a mai fost, între altele, şi colaborator al Secţiei de Ştiintele Naturii a Muzeului Ţării Crişurilor.